CATEGORIA AVEM ECHIPĂ, AVEM EVALUARE
Gabriel Oprea (ministru de Interne): “Avem, în momentul de față, un număr de aproximativ două victime care au fost înecate.”
CATEGORIA OMUL POTRIVIT LA FOCUL POTRIVIT
Daniel Constantin (președinte PC): “Cine s-a fript cu Băsescu suflă și-n Iohannis!”
CATEGORIA CRIN ANTONESCU
Călin Popescu Tăriceanu (senator independent): “Tot timpul cît am fost prim-ministru n-am avut alt obiectiv decît să mă duc acasă și să pun capul liniștit pe pernă.”
CATEGORIA VICTORAȘ, SĂ AI GRIJĂ DE COPIAT!
Victor Ponta (prim-ministru): “Am aflat că am plagiat un grafic de la un ziar care l-a plagiat de la Ministerul de Finanțe.”






