Șato Falit

Cînd pe masa prim-secretarului Comitetului Județean al Partidului Comunist Român a fost descoperită, în decembrie ’89, lista cu persoanele de sprijin ale Securității, numai dracu’ știa cine-i Radu Duda.

Faptul că un împinge-tava pe scena Naționalului ieșean figura pe lista cu pricina n-a provocat nici mînie, nici indignare.

Abia cînd coconul a penetrat gogoașa de mătăsică, zburînd din pridvorul mănăstirii Secu spre Versoix, cîțiva fluturologi din presa moldavă au încercat să-l prindă în insectar, numai că, pudrată cu polenul unei flori regale, lepidoptera n-a mai fost percepută de mulțimea de gură-cască drept vierme de dud.

Pedigriul Alteței Sale a fost valorificat la maximum de băieții cu ochi albaștri pitulați sub mantaua lui Ion Iliescu, astfel că fiul doctorului fesenist Duda s-a dat de trei ori peste cap, transformîndu-se ba în fier de călcat menit să netezească imaginea șifonată a partidului, ba într-o mănușă de catifea, cu care Bombonel a încercat să deschidă ușile familiilor nobiliare din Europa.

După ce, în cadrul originalei democrații românești, tata-socrul a primit în plină figură, din mîna președintelui Iliescu, o pensie de merit intrată în Guinness Book (căci pentru prima oară în istorie un comunist îi dădea bacșiș unui rege), pe spinarea Prințului Duda, ca pe un tobogan fermecat, au început să se reverse păduri nesfîrșite și castele, deschizîndu-se, cu acel fericit prilej, cutia cu retrocedările Pandorei, din care s-au nutrit, pînă în zilele noastre, sconcșii, hrebenciucii și cocoșii ce au cîntat nestingheriți pe gardul Guvernului: “Cucurigu, boieri mari, dați punguța cu doi bani!”. Și boierii, ca fraierii, chiar le-au dat-o!

N-aș fi revenit asupra acestui sulfuros subiect dacă mesajele mîrlănești ale unor regaliști de viță nouă, care văd în Duda un soi de Prințesa Diana a României, nu mi-ar fi pus în cîrcă păcatul invidiei.

Ei bine, în ciuda nesănătoasei mele origini proletare, de care nu m-am lepădat vreodată, trebuie să recunosc că, în tovărășia vinului meu nobil, botezat de subsemnatul Șato Falit, mă simt mai prinț decît butelcuța cu extract de surcică regală cu care se matolesc domniile voastre, drept care, vorba marelui poet boem Teodor Pîcă, vă fut muma-n cur și nici nu vă mai stimez.