Cînd Libertatea se apucă să facă politică externă, muzele plîng, iar Internetul se bîlbîie. Deunăzi, cel mai titrat tabloid din România aborda curajos o temă de mare actualitate franceză, anunţînd că Astrid Herrenschmidt, soţia ministrului francez al Educaţiei, Luc Chatel, s-a sinucis.
Verdict: BUNĂ INTENŢIE, PROASTĂ EXECUŢIE
Da, e adevărat că săraca femeie şi-a luat recent zilele (dintr-un motiv momentan „nedeterminat“), însă poza din care ar trebui să ne dăm seama cum arată un soţ îndurerat e profund greşită. În imaginea furnizată de Libertatea nu se află Luc Chatel, ministrul Educaţiei, ci ministrul Sănătăţii, Xavier Bernard. Pe undeva, e firesc că redactorii şi editorii foto de la Libertatea îi confundă pe miniştrii din cabinetul Fillon, întrucît e limpede că nu ştiu cum arată nici măcar cei din Guvernul Boc. Cică în toată redacţia există doar trei reporteri care ştiu să facă diferenţa dintre Emil Boc, Adrian Copilul Minune, Danny DeVito şi piticul de grădină al lui Băsescu de la Vila Lac.
Curajul nebunesc al Libertăţii merge mai departe. Un titlu datat 20 ianuarie 2012, e demn de standardele în domeniu ale Academiei Române: „Dovada unei inculturi crase! Mădălina Pamfile: «Aristotel a fost profesorul lui Alexandru Macedonski»“.
Verdict: CORECT, DAR FOARTE HAZARDAT
Sincer, n-o credeam în stare pe noua asistentă a lui Capatos (provocată de Mircea N. Stoian la o bîrfă despre estetica lui Aristotel) să observe cele cinci diferenţe dintre Alexandru Macedon şi Alexandru Macedonski. Rolul ei în emisiune e să practice estetica, nu să vorbească despre ea. Dar a vedea sintagma „incultură crasă“ într-un titlu de tabloid e ca şi cum l-aş auzi pe Botezatu povestind, la Un Show Păcătos, cum a făcut el sex în grup cu patru femei măritate, dintre care două foste logodnice şi una pe care o suspectează ca fiind mama secretă a copilului său misterios.
Uneori, cred că presa românească trăieşte în trecut, din nostalgia unor tiraje istorice. Am început să numesc acest fenomen „Ştirile mici din vremurile bune“. Pe 21 ianuarie 2012, sport.ro ne informa că motociclistul Robbie Maddison „a primit 2.000.000 de dolari de la Red Bull pentru cascadoria asta“ (plus: „Iubita lui aproape plîngea de FRICĂ pe margine! SUPER VIDEO“).
Verdict: MAI BINE MAI TÎRZIU DECÎT NICIODATĂ
Faptul că Maddison a sărit cu motocicleta de pe o rampă pe o clădire (şi viceversa) ar putea părea interesant pentru o anumită parte a populaţiei dacă nu s-ar fi întîmplat acum trei ani. Aşa, e doar o declinare extremă a conceptului mediatic „yestarday’s news“, care în româneşte se traduce prin „ştirile pe care le găsesc în arhiva YouTube nişte idioţi care sînt plătiţi ca atare“.






