Potrivit unui grup de experți americani, dacă cotrobăi prin dejecțiile a un milion de oameni găsești, în medie, aur în valoare de 13 milioane de dolari. Asta ar explica cum de au găsit procurorii lingourile lui Vâlcov. Trăgea musca la ele.
Ministerul de Interne din Serbia îi roagă frumos pe cetățeni să nu mai arunce la gunoi grenadele de care n-au nevoie și să le predea frumos la Poliție. Preferabil, cu tot cu inel.
Rusia a propus construirea unei autostrăzi transsiberiene între Londra și New York. Conform caietului de sarcini, autostrada ar trebui să aibă 27.000 de kilometri lungime și două tancuri lățime.
Poliția din Indonezia a incendiat 3,3 tone de cannabis confiscat, amorțind “din greșeală” un oraș întreg din cauza fumului. Incidentul vine probabil după ce, săptămîna trecută, vîntul a împrăștiat toată cocaina confiscată, majoritatea localnicilor crezînd că lucrează în publicitate sau pe Wall Street.
Proprietarii unui pub din Londra au fost nevoiți să renunțe la porcul lor de companie după ce acesta a început să se facă rangă de la alcoolul de pe jos și să lovească clienții la gioale. Și iată cum expresia “să te-mbeți ca porcu’” a devenit realitate – unde altundeva decît în Anglia?






