Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Dark side of the balloon

Zoom Dark side of the balloon

 ♦ Surse credibile din FRF spun că nu mai puţin de 11 echipe naţionale ne-au refuzat propunerea de a disputa un amical, iar alte trei (Coreea de Sud, Cipru şi Slovacia) ar fi cerut bani ca să joace cu România. Aşa am ajuns să disputăm la Belek miuţa cu Turkmenistan (4-0), pe parcursul căreia s-au petrecut nişte momente penibile: după ce, cu zece minute înainte de pauză, nocturna cedase parţial, terenul de joc fiind luminat doar de becurile de pe un singur stîlp, imediat după fluierul de final al primelor 45 de minute, aceasta a căzut complet şi, pînă cînd a intrat în funcţiune generatorul de rezervă, întreg complexul a rămas în beznă timp de cinci minute.

Fără să ştie exact unde sînt cabinele, jucătorii au avut nevoie de ajutorul unui cameraman de la DigiSport, care le-a luminat drumul spre vestiare cu lampa camerei video. Nu se putea ilustrare mai bună a situaţiei de la Naţională: Piţurcă bîjbîie după o formulă de echipă, orb la toate sugestiile presei, în timp ce Naşu’ se joacă nestingherit la butoane, tăind lumina cînd şi cui pofteşte.

 ♦ În cantonamentul Stelei din Antalya se întîmplă miracole: Tibi Bălan, un împătimit al păcănelelor, a venit într-o seară în camera lui Ilie Stan şi i-a mărturisit că s-a lăsat definitiv de viciul care îi mînca atît banii, cît şi timpul, mijlocaşul păcănind zilnic cel puţin două ore la aparate, iar antrenorul, care habar n-avea de chestia asta, l-a felicitat şi apoi l-a lăudat patronului. Mai rămîne doar ca beţivii echipei să recunoască că au probleme cu alcoolul şi ca Mihai Costea să se lepede de Cruduţa, şi, gata, Oastea Domnului Jiji, absolvită de păcate, e pregătită pentru Armaghedonul cu Twente.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia