Versurile și povestea lui Ezra Pound, în traducerea poetului și profesorului Radu Vancu.
Reporter: Ce-i cu Ezra?
Radu Vancu: Ce să fie, vechea poveste dintotdeauna: un poet vrea să reinventeze paradisul și ajunge, făcînd asta, în infern. Și nu fac deloc metafore sau blurburi de Hollywood – el chiar voia să repună în drepturi paradisul, spune asta frecvent, și în poeme, și în eseuri; problema lui era că voia să fie un poet al paradisului într-o lume fascinată de infernal, cum era modernitatea. Așa încît a ajuns el însuși în miezul acelui infern.
Rep.: La ce revolte ne mai poate trezi astăzi?
R.V.: Păi, tot de vechile revolte ar fi vorba – împotriva răutății, a ipocriziei, a lăcomiei mai ales. Revolta lui fundamentală a fost împotriva lăcomiei – și a crezut pînă spre sfîrșitul vieții că esența lăcomiei e camăta băncilor, usura, cum îi spunea. De unde și apropierea lui de fascism – Mussolini promisese naționalizarea băncilor după ce cîștigă războiul, iar Pound a crezut că și-a găsit omul care va pune frîu lăcomiei. Așa a ajuns poetul acesta pacifist și obsedat de paradis un apologet al fascismului. La sfîrșitul vieții a spus însă clar că a confundat cauza (lăcomia) cu efectul (usura). Împotriva acelei cauze putem fi încă la fel de revoltați ca el. Ba chiar e musai.
Rep.: Ia un cuvînt și plimbă-ne prin îndoielile lui Pound!
R.V.: Tocmai am luat ceva mai sus – anume cuvîntul usura, care apare obsesiv în Cantos-uri. Care a fost pentru el certitudinea supremă a gîndirii lui economice, cu efecte inclusiv în gîndirea artistică – și a ajuns în cele din urmă punctul central al îndoielilor lui. E, și aici, una din lecțiile lui Pound, una involuntară și dureroasă, ce-i drept: să nu crezi niciodată atît de mult într-o idee încît ea să devină mai importantă decît oamenii. Cam asta i s-a întîmplat lui – și efectul a fost că a ajuns condamnat la moarte, într-o cușcă de doi pe doi, iar poezia lui a fost aproape interzisă vreme de o jumătate de secol.
Rep.: Ce versuri ar merge scrise cu un fum de țigară?
R.V.: Cele la care cred că se gîndesc toți tipii care fumează singuri: „Ea a trecut și n-a lăsat nici un tremur în vene”.
Rep.: Dar cu vopsea pe Parlament?
R.V.: Așa, ca un credo pentru fiecare parlamentar: „Căutați-vă lauda / de la cei tineri și de la cei intoleranți!”.
Rep.: Dar cu praf de pușcă pe Catedrala Neamului?
R.V.: Sînt din Cantos, așa că nu le-am tradus încă în română, dar se potrivesc de minune: „Pull down thy vanity, / niggard in charity, / I say pull down!”.
