Gabriel Oprea, omul cu sprâncenele vii, se aruncă într-o luptă pe viață și pe moarte cu pesediștii care vor să schimbe Codul Penal. El nu poate accepta așa ceva, pentru că interesul național n-o cere. Interesul național cere ca UNPR să mai aibă totuși niște chestii de negociat la anul, când PSD va face listele pentru alegerile parlamentare.
Victor Ponta, prim-meniscul României, s-a operat în Turcia. A încercat, săracul, să mai joace măcar o ședință de guvern cu infiltrații, însă durerile erau prea mari. Apropiații zic că i se extinseseră de la genunchi spre fund și chiar la cot.
Ponta s-a întors de la clinica din Turcia, unde s-a operat la genunchi, cu un act medical din care reiese că atât plagiatul, cât și contractul pe care l-a avut cu Șova s-au datorat meniscului. El chiar nu a avut nici o vină.
Călin Popescu Tăriceanu a solicitat oficial înființarea comisiei de evaluare a democrației în România. Comisia, din care va face parte Gabriela Firea (trebuie, că ea face parte din orice rahat de genul ăsta), o să ajungă la concluzia că Băsescu a cumpărat democrația cu un credit ilegal de la CEC.
Periodic apar în presă scurte video-uri cu autostrada X sau Y văzute din elicopter. Într-adevăr, dacă nu sunt terminate, arată dezolant. Ar fi poate singurul motiv pentru care politicienii să vrea la un moment dat să și termine aceste șantiere imense: le strică priveliștea când zboară prin țară cu elicopterul.






