Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Zdreanță, cel cu ochii de finanță

Zoom Zdreanță, cel cu ochii de finanță

Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, crede că 20% din cei care muncesc în administrație ar trebui să plece. Ministrul zice că știe foarte bine asta pentru că lucrează în administrație din 1991. Ne putem gândi că din ’91, de când e la stat, Teodorovici a muncit foarte-foarte mult, altfel n-ar fi avut cu ce să-și cumpere patru terenuri intravilane, trei case și un apartament. Apoi, e normal ca un om care are atâtea să se gândească la securitatea lui, a familiei lui și la securitatea atâtor proprietăți. Poate acesta e motivul pentru care, la rectificarea de buget, SRI a primit mai mulți bani. Ministerul Transporturilor, spre exemplu, nu a primit nimic, pentru că, zice ministrul, îi cheltuiește prost sau deloc. Corect, spre deosebire de SRI, care îi cheltuiește pe toți și foarte transparent. Hai, Eugene, încă o rectificare de-asta și poți să nu mai muncești toată viața!

Premierul Ponta e plecat prin Deltă. Dacă o ține în ritmul ăsta, în doi-trei ani lumea se va dovedi prea mică pentru câtă poftă de concediu există în acest băiat. Nu mai zic că, de când cu poprirea pe conturile lui Ghiță, te poți întreba de unde naiba are doamna Daciana atâția bani să-l țină numai prin vacanțe pe bugetarul ăsta.

Relu Fenechiu nu a plătit prejudiciul la stat pentru că nevastă-sa vrea jumătate din avere. Ne pare rău, doamnă, dar din acest moment jumătate din avere vine împreună cu jumătate din pedeapsă.

Călin Popescu Tăriceanu s-a operat la ambele picioare. Pe bune, cât de lingău să fii!…



1 comentariu

  1. #1

    Tareeeee !!!!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia