* Ieri mi-a căzut în cap zăpada de pe un acoperiş cu "tablă tip ţiglă", cum i se mai spune. Am avut noroc că era acoperiş mic, de chioşc din cartier – plus că mai mult a dat pe lîngă. Nu ştiu unde a fost făcută tabla aia: dacă în Olanda, cumva, atunci mă alătur campaniei Evenimentul Zilei "Sprijiniţi-l pe Sebastian Bodu şi iniţiativa de boicotare a produselor olandeze!". Sincer, mă bucur că economia olandeză se va topi ca ţurţurii la plajă după ce noi, românii, nu le vom mai cumpăra produsele pe care le luăm cu mîini tremurînde, în fiecare dimineaţă, fiind dependenţi de ele: lalele, saboţi olandezi şi mori de vînt! N-aş boicota alte branduri de-ale lor, ca să nu las nişte bieţi meşteri chinezi fără orez!
* Am probleme cu patul: insomnii. Uniii au probleme cu patul, că nu mai nimeresc în el, noaptea, cînd vin acasă muci. Alţii au probleme cu patul, eufemistic vorbind (cam cum au scriitorii şi constipaţii angoasă în faţa foii albe de hîrtie), la modul că nu pot face nimic în el, decît să doarmă. Citeam în Libertatea că "Vanghelie şi Oana Mizil au probleme cu… patul".
Repet: punctele de suspensie fac o diferenţă sensibilă între scriitor şi preşedintele asociaţiei de locatari, care afişează în bloc "Sunteţ obligaţ să eşiţi l-a dat… zăpada!". Îl amintesc, doar, pe Umberto Eco ("Il Secondo Diario Minimo" – apărut în limba noastră-i o comoară la Humanitas, în 2000, cu titlul "Minunea Sfîntului Baudolino" – pag. 145): "Cum să punem punctele de suspensie"…
În fine: Vanghelie şi iubita Oana au probleme cu patul, care scîrţîie, noaptea, iar mama ei, în casa căreia concubinează cei doi, aude. Ca să nu mai scîrţîie, îi dau un sfat lui Marian: să întoarcă mai încet filele cărţilor şi să se entuziasmeze mai puţin cînd dă peste un paragraf care îl încîntă! Sau să-şi pună doamna vată în urechi.
* Multă presă s-a oripilat că deputaţii, în absenţa Opoziţiei, au îndrăznit să adopte proiectul de lege care reglementează regulile pentru picnic. Sper că doar fiindcă pare incomplet – nu mă refer la norme de alimentaţie raţională (maximum trei mici şi o ceafă de porc per burtos, fără pîine, cu multă salată!), ci la o minimă decenţă. Aş fi adăugat, de exemplu, printre multe altele, "manelele se ascultă doar la căşti" (eu ascult jazz şi blues la căşti, să nu deranjez pe nimeni)!
Aşa, legea are o portiţă de scăpare largă, de trec şi Mercedesurile prin ea: cînd va întreba poliţistul de ce e chef cu grătar, manele şi mici în intersecţie, i se va putea răspunde că "Hăsta nu-i picnic, nu-i hactivitate dă recreiere, hasta-i cumătrie! Hasta la vista!".
