Pe cuvînt că am lăsat albumul ăsta să-mi cînte de la orele prînzului pînă spre seară. Aşa că Debbie m-a surprins în timp ce-mi beam cafeaua sau cînd spărgeam două ouă pentru omletă, cu ochii la Ciutacu, care parcă a mai pus albuş pe el. Dar imaginea ei, a hipsteriţei disco în maiouri terfelite, cu cracii închişi, buzele desfăcute uşor şi părul pe ochi, s-a înceţoşat cu fiecare repetiţie a ascultării.
Baba cîntă rock sau reggae de croazieră.
Cîntă în spaniolă, franceză sau, mai bine, în cover-uri. Ca edificare, ascultă piesele Girlie, Girlie, dacă eşti şofer de autocar pe ruta Bran-Moeciu, şi Wipe Off My Sweat, pe limba lui Ricky Martin. De fapt, încearcă ceva de la Demis Roussos dacă mai ai, fiindcă şi lui i-a fost ruşine să scrie Papi, papi, You’re the best.
Iar pentru o trupă atît de bună pe cît a fost, mă aşteptam să se ferească de acest moment patetic*. Să vă uitaţi la videoclipul pentru Mother, să vedeţi cît sînt de naufragiaţi în prezent, cei care au compus, printre altele, Bermuda Triangle Blues.* Blondie, Panic of Girls (EMI, mai 2011)
* Blondie, Panic of Girls (EMI, mai 2011)
Gen „din aceeaşi categorie“
1. The Human League – Credo. Trupa care nu prea face piese pentru radio, ci pentru club, ne aduce aminte că nu mai putem merge în Fire sau Club A pentru synthpop, ci trebuie să ne descărcăm acasă.
2. Stevie Nicks – In Your Dreams. De la hippie folk la mystic pop, toate şlefuite de producătorul David A. Stewart, cunoscut mai ales pentru colaborările cu Eurythmics. Dar chiar şi aşa, greu de suportat.
3. Kate Bush – Director’s Cut. Recomandarea lui David Gilmore s-a dovedit a fi una de viitor, iar Kate, astăzi, refinanţează idei mai vechi pe un album plin cu remake-uri mature, alese.
