Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Mi-e frică, mi-e frică, să… orice singurică

Zoom Mi-e frică, mi-e frică, să… orice singurică

Umblă o vorbă despre colegele mele din clasele mai mari (tigrii, de exemplu). Cică n-ar fi așa sperioase ca noi, astea mici. Eu nu cred așa ceva, vă spun sincer. Dacă e să judec după mine, cred că toate felinele (de la lei și tigri la pisicuțe) ar fi trebuit gândite de mama natură direct cu pempărși. Practic, ne căcăm pe noi de frică în fiecare secundă a vieții noastre.

Uite, eu am sărit adineauri din somn, din cauză că am auzit un zgomot într-un apartament din cartierul vecin. Oare ce-o fi fost? Aoleu, ce îmi bate inima! Coada mi s-a înfoiat, în timp ce părul de pe spate mi s-a sculat drept în sus, zici că a avut mama relații amoroase întâmplătoare cu un arici și a rezultat din ele ceva țepos. Trebuie să fug să mă salvez. Fug! Tropăi peste mobile, aș vrea să mă urc undeva sus, într-un pom, doar că nu știu dacă există vreunul în casa asta. Oare cum arată un pom? Practic, nu am văzut în viața mea unul, m-am născut într-un apartament și de-acolo m-au luat actualii sclavi și m-au mutat în altul.

Alerg în continuare. Aoleu, asta ce-o mai fi? Am văzut pe un perete o umbră. Seamănă cu o pisică arcuită, cu coada-nfoiată. WTF???? Ce animal rău ar putea să semene leit cu o pisică arcuită, cu coada-nfoiată? Și oare ce-o să-mi facă dacă mă prinde???? Vai de mine, mi s-a urcat inima-n gât, simt că leșin de frică, tremur ca o frunză… Reușesc să mă ascund aproape cu totul după o perdea. Practic, doar juma’ de cap mi-a rămas afară. Scrutez ambientul, m-am mai liniștit acum, singurul lucru pe care nu-l înțeleg e de ce râd sclavii ca proștii, uitându-se la perdeaua după care m-am pitit. Nu au cum să mă vadă, doar sunt ascunsă bine, dăăăăăăăă!

Ah, dar vai! Aolică! Ce se mișcă oare în spatele meu? E un pămătuf negru și stufos care se bâțâie chiar aici, sub perdea. Când mă atinge, mă gâdilă. Mi-e fricăăăăăăăăăă, mi-e frică să stau singurică după perdelicăăăă. Simt că o să fac o salbă de preinfarcturi, deja mi-a amorțit laba din stânga-față.

Am verificat și chestia aia gâdilicioasă pornea fix de la mine din fund. Practic, era chiar coada mea. M-am liniștit brusc. Dar, vai, a pocnit ceva cu zgomot, de data asta în Ploiești, imediat cum intri, pe dreapta. Ce să fie, ce să fie? Mi-e fricăăăăăă…

IMPORTANT!

În câteva zile, în librării va apărea Bărbații vin de pe Marte, femeile de la coafor de Simona Tache și Mihai Radu. Volumul e continuarea best-seller-ului Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut și apariția lui va fi sărbătorită vineri, 11 decembrie, la ora 18,30, la Clubul Țăranului Român din București. Autorii vă așteaptă cu drag la un pahar de vin și de vorbă.



Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Simona draga, afla ca pisicile nu sunt nici pe departe atat de fricoase, cum crezi tu. Inseamna ca n-ai franat brusc in fata unui pisoi care traversa soseaua si care, in loc sa fuga, s-a oprit, si-a arcuit spinarea, si-a infoiat coada si te-a scuipat. Dupa care, si-a continuat linistit drumul.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia