Dacă un covrigar poate ajunge manager de teatru, Caramitru e calificat să conducă o covrigărie?

Creață idee l-a lovit pe noul ministru al Culturii! Să pună manageri la instituțiile de cultură bugetare (și) persoane care n-au pregătire „în domeniu”. Poate că nu i-o fi venit lui gîndirea asta, demnă de un primar care vrea să-și plaseze nepoata șefă la biblioteca din comuna lui, dar cum Vlad Alexandrescu și-a însușit-o, fără să zică nici pîs, Ion Caramitru, președintele UNITER, a intrat în conflict cu ministrul.

Să zicem însă că ministrul are dreptate și că cine a condus cu succes o covrigărie sau o făbricuță de pantofi își poate aplica știința „meneigimentului” și ca, bunăoară, director de teatru. Principiile fiind aceleași, un șef emerit de covrigărie le poate aplica fără greșeală și ca director de teatru, în ciuda micilor deosebiri dintre produse. Căci, una peste alta, cu ce ar fi mai complicată pentru un manager destoinic o premieră într-un teatru decît o șarjă de covrigi care, ca și o piesă de teatru, presupune o relație directă cu publicul? Ba chiar, dacă ne gîndim mai bine, apariția în public a unor covrigi eșuați e sancționată mult mai repede decît un spectacol nereușit. La fel cum, dimpotrivă, o covrigărie mică, specializată în, bunăoară, covrigi cu mac, poate avea același succes, în timp, ca teatrul ăla din Paris, sau parcă de la Bruxelles, unde se joacă de peste 50 de ani piesa aia cu Cîntăreața. Sau 12 scaune – nu contează! Important e că mai știm și noi cum se mișcă treaba prin teatre.

În anii ’50 s-au mai făcut la noi niște experimente manageriale, cam de aceeași factură, chiar mai revoluționare, dacă ne gîndim că șefii din cultura vremii au intrat în istorie prin monumentalul lor refuz ca statul român să preia moștenirea decadentă, de la Paris, a acelui ciudat care nu ne interesează, Brâncuși! Dacă atunci România se afla sub zodia partidocrației unice, acum un tip, care e totuși profesor universitar și nepotul lui Tudor Vianu, dar care confundă tehnocrația cu tehnologia conducerii, vrea să dea liber oricui a avut treabă cu managementul să conducă instituții de cultură. Prin concurs! Și dacă un covrigar sau un pantofar emerit ajunge manager de teatru sau de muzeu, asta l-ar face mai bun decît e, să zicem, Caramitru la Național? Să încercăm atunci și viceversa acestei medalii manageriale. Ion Caramitru se prezintă la un nou concurs de manager. Îl cîștigă și se prezintă celor pe care îi va conduce. A fost ministru, a condus UNITER-ul și Teatrul Național, dar, după reforma managerială a ministrului Alexandrescu, și-a dat seama că vocația lui e să asigure succesul acestei covrigării!