Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Dark side of the balloon

 ♦ Absenţa lui Răzvan Raţ din lotul pentru amicalul cu Uruguay prevesteşte finalul evoluţiilor sale la echipa naţională: cu Ştefan Radu (Lazio), Latovlevici (Steaua) şi Grecu (U Cluj), Piţurcă se simte suficient de acoperit pe postul de fundaş stînga. Prin anularea convocării lui Raţ şi renunţarea la Tamaş, selecţionerul a rezolvat şi problema triunghiului vicios Mutu-Raţ-Tamaş. Din care a mai rămas doar punctul Mutu, izolat într-un plan în care locul geometric al barurilor egal depărtate de cantonament este egal cu zero.

 ♦ Pablo Brandan a ajuns la sfîrşitul săptămînii trecute în China, dar nu la Tianjin Teda, ci la Lianoning Hongyun: după recentele declaraţii ale lui Jiji despre viaţa extrasportivă a fotbalistului, cei de la Tianjin au renunţat în ultimul moment la transfer. Oricum, pînă pe 2 martie, cînd se închide perioada de mercato la chinezi, argentinianul are de dat nişte probe (vizită medicală, antrenamente, joc-şcoală) pe care dacă nu le trece se întoarce rapid în Ghencea. Pardon, la Mogoşoaia. Scuze, la Arena Naţională. Sau, mă rog, pe unde o mai fi echipa în acel moment.

 ♦ Directoarea Clubului Sportiv Olimpia, Mihaela Neagu, pedelista care propovăduieşte austeritatea maximă printre angajaţi, a defilat la Campionatele Naţionale de Atletism cu o geantă Hermès al cărei preţ de listă pleacă de pe la 9.000 şi se opreşte, pentru varianta complet accesorizată, la vreo 50.000. Euro. Nu ştim dacă geanta asta are scaune din piele încălzite sau senzori de asistenţă la parcare, dar, la preţul ăsta, ar trebui să aibă măcar buton de eject pentru scaunul conducătorului la coliziunea cu organele de control de la ANST, de care aparţine clubul sportiv.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia