Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Băncile se întoarce

Zoom Băncile se întoarce

Deși legea dării în plată nu a fost încă adoptată, mai multe bănci au înăsprit creditarea ipotecară și îți aruncă pe jos actele dacă te duci să iei un credit prin programul “Prima casă”. Ba cică sunt chemați toți angajații băncii ca să râdă de tine în timp ce-ți aduni hârtiile de pe jos. Iar la ieșirea din bancă, bodyguard-ul bătrân strigă după tine: “Săraculeeeee!”.

Eduard Hellvig a ajuns și el la o concluzie privind tragedia din clubul Colectiv: “Corupția ucide!”. Păstrând decalajul de reacție, vom aștepta câteva luni ca să vedem dacă la ASF a fost o mână criminală din partea Serviciilor sau Gelu Diaconu și-a găsit sfârșitul în urma unui regretabil accident în care au fost implicate mai multe instituții ale statului de drept.

Nicolae Păun, zis Niki Scorpion, interceptat în timp ce-i spunea la telefon lui Mădălin Voicu: “Fac câțiva ani de viață, de pârnaie, da’ să moară copiii mei, când ies afară, dacă nu dau două cuțite în gât la procurori și mă p… pe ei”. Nu știm ce-o să le facă procurorilor care îl vor băga la pârnaie pentru că va da cu cuțitul în gât la procurorii de-acum. Mă rog, ce vreau să zic e că tipul nu pare să aibă totuși un plan foarte bine pus la punct.

În cazul copiilor bolnavi din Argeș au venit analizele făcute la portocale. Nu, nu e de la portocale. Medicii merg acum pe bănuială pe care au avut-o încă de la început: s-ar putea să fie de la România.



1 comentariu

  1. #1

    E bine ca se inaspresc criteriile de acordare a creditelor. Poate se vindeca si Romanul de boala asta cu avutul caselor si masinilor. Ca orice sarantoc si-a cumparat cate doua (doar cu buletinul) si nu e normal.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia