Poet, dramaturg, jurnalist și, mai nou, romancier, Matei Vișniec e cel mai jucat dramaturg român contemporan, în țară și în lumea largă. S-a exilat în 1987, cînd prima sa piesă de teatru pusă în scenă în România, la Teatrul Nottara, a fost interzisă înaintea premierei. Succese și premii ca dramaturg în Franța și pe patru continente. După 1990, piesele sale sînt jucate în România, unde fac săli pline. Matei Vișniec e redactor la secția română a Radio France Internationale.
Cristian Teodorescu: Cum s-au văzut alegerile noastre locale de la Paris?
Matei Vișniec: Francezii au atîtea probleme în prezent încît alegerile locale din România sînt ultima lor grijă. Totuși, agențiile de presa au mai transmis cîte o informație, și am zărit chiar și cîte un comentariu despre miza acestor alegeri în presa centrală… În ceea ce-i privește pe românii din Paris, ei au fost interesați de alegeri și s-au implicat, în măsura în care fiecare moment electoral din România este considerat ca un nou posibil pas pe drumul eradicării corupției.
C.T.: Știi ceva despre primarul din Rădăuți, orașul tău natal?
M.V.: A fost ales un primar nou, deci orașul a ieșit din confuzia care l-a făcut oarecum “celebru” în toată țara, adică avea un primar în închisoare, dar care nu voia să demisioneze (ulterior el a fost eliberat, dar a rămas în colimatorul Justiției).
C.T.: Pentru prima oară în istoria sa, Bucureștiul are o primăriță. Din partea PSD. Te așteptai la victoria Gabrielei Firea?
M.V.: Nu aveam așteptări speciale, dar mă bucur că o femeie a ajuns în această funcție. În România, femeile care ajung în funcții de decizie sînt puține, în raport cu alte țări din vestul Europei. În Franța există chiar o lege care impune paritatea bărbați/femei la nivelul candidaturilor pentru obținerea unui mandat. Sigur, faptul că o femeie ajunge într-o funcție importantă nu este și o garanție de competență sau de cinste, totuși nu pot să uit că lumea condusă în special de bărbați nu arată bine…
C.T.: În Franța, unde stai de aproape treizeci de ani, sînt aleși primari cetățeni urmăriți penal sau aflați în arest preventiv?
M.V.: Nu, ar fi imposibil. Nici nu ajung în faza depunerii candidaturii. Iar la prima banuială că ar avea vreo problemă judiciară au decența de a demisiona.
C.T.: De cînd au început atentatele la Paris și s-au luat măsuri speciale de securitate, viața ta cotidiană s-a schimbat?
M.V.: Statistic vorbind, numărul de rezervări la hoteluri pare să fi scăzut, iar la un moment dat chiar și teatrele și restaurantele s-au plîns de scăderea numărului de spectatori și, respectiv, de clienți. Personal, nu văd însă vreo schimbare specială, viața și-a reluat cursul, ceea ce reprezintă, de fapt, o victorie împotriva terorismului. Altfel spus, atentatele nu au provocat o psihoză durabilă, lumea nu s-a baricadat în case.
C.T.: Trebuie să ne obișnuim cu amenințările terorismului?
M.V.: Da, cel puțin în țările occidentale. Am citit în presa franceză articole în acest sens, unii comentatori dădeau ca exemplu Israelul, unde terorismul este un fenomen din păcate frecvent, dar lumea s-a „obișnuit” cu el ca și cum ar fi un fel de fatalitate.
C.T.: Ai venit la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu în triplă calitate: dramaturg, spectator-comentator și trimis al RFI la fața locului. Ai emoții?
M.V.: Sînt vreo 18 ani de cînd vin în pelerinaj la Sibiu. Este un festival care a crescut, care și-a format publicul, care atrage companii străine. O veritabilă fereastră a României spre universalitate. Un fenomen cultural și economic, de fapt, pentru că orașul Sibiu a știut să facă din cultură um vector economic. În ziua de azi, orașele care nu mizează pe cultură rămîn fără vizibilitate națională și internațională. Am emoții cînd revăd, o dată pe an, acest oraș și mă gîndesc mult și la nemții care ni l-au făcut cadou ca arhitectură și model de civilizație urbană.
C.T.: Ești tot mai romancier. Și tot mai bun ca romancier. Să înțeleg că ai început o viață nouă – sau mai scrii și teatru și versuri?
M.V.: Ce să spun? Poate există o vîrstă a romanului? Am avut, în orice caz, experințe fabuloase trăind între două lumi și între două limbi, așa că am multe lucruri de spus. Scriu roman, dar și teatru, hrănit uneori și de experiența mea de jurnalist. Tocmai mi-a apărut la Humanitas o piesă despre imigrație, despre acest fenomen care va schimba fața Europei în următoarele decenii.
C.T.: În cîte țări ale lumii se joacă piesele tale de teatru?
M.V.: Dacă ar fi să număr afișele, cred că am figurat pe afișe teatrale în cel puțin 40 de țări. În acest moment, piesa mea despre migranți este în pregătire în Franța și în Italia și a fost publicată în Grecia. Am avut ocazia de a întîlni oameni de teatru care s-au îndrăgostit de piesele mele și m-au promovat apoi sistematic. Un editor din Brazilia a început acum cîțiva ani să-mi publice masiv piesele cu gîndul de a le tipări pe toate. De zece ani colaborez cu o companie japoneză (teatrul Kaze de la Tokyo), care îmi montează, practic, cîte o piesă pe an. Am avut experiențe emoționante în Iran și în Turcia… Teatrul mi-a deschis uși care păreau blindate sau imposibil de atins.
C.T.: Ți s-a propus, de la București, vreo funcție în diplomație?
M.V.: În diplomația culturală, da.
C.T.: Noul ministru al Culturii, Corina Șuteu, nici nu și-a luat bine funcția în primire că s-a văzut atacată pentru poneiul roz și alte alea. Ce părere ai despre ea?
M.V.: Corina Șuteu este o persoană extrem de competentă, care poate da oricui lecții de management cultural și care a avut o experiență serioasă de management cultural în Statele Unite și în Franța. Am toată încrederea în ea, mai puțin în capacitatea românilor de a recunoaște și de a respecta competența.
C.T.: Nu te întreb nimic despre recentele dispute dintre scriitorii din țară. Dar dacă te-aș întreba?
M.V.: Știi ce? Lasă-mă așa cum sînt, naiv și încrezător în oameni, convins că fiecare are ceva bun în el și că ființa umană este, pînă la urmă, un superb mecanism din care emană, mai devreme sau mai tîrziu, generozitate și frumusețe.
