Trubadurii mei mult iubiţi au scos două discuri cu o selecţie de piese cîntate live. 20 de bucăţi strînse din 12 concerte diferite şi totul se leagă ca un cojoc amărît de la ţară, adus la oraş şi uitat lîngă maşina de spălat. Şi Meloy e super-prietenos pe scenă. Pe albume ai impresia că e un tocilar irascibil, care nu deschide gura dacă nu e vorba de poezia modernistă. Dar nu găseşti o trupă ca ei, sînt meniţi pentru scenă. The Decemberists sînt teatrali pe cît sînt muzicieni, punînd în faţa ta vaudeville şi folk.
Concluzia e una singură – iubirea e totul, dar drumul pînă acolo e plin de praf şi greoi. „This is not the Keith Urban concert. If you mean to be at a Keith Urban concert, you will be sorely disappointed“.
* The Decemberists, We All Raise Our Voices To The Air, Capitol Records.
Gen din aceeaşi categorie
1. The Shins – Port of Morrow. Al patrulea album după cinci ani de repaos al băieţilor din Portland încearcă să-ţi schimbe viaţa. Şi reuşeşte măcar pentru o seară.
2. The Head and The Heart. Albumul e autointitulat şi a fost lansat mai întîi pe cont propriu. Sub Pop Records l-a relansat şi remasterizat anul trecut. Un fel de Coldplay numai cu balade.
3. Belle & Sebastian – Write About Love. Nu poţi asculta The Decemberists fără Belle & Sebastian, Arcade Fire şi Morrissey. Ăsta e al optulea, lansat în 2010, şi e în stil B-side.
