Carmen: Ce-i cu tine, ursuleț, de ești așa răvășit?
Klaus: Mi-am petrecut toată ziua așteptând să-mi fie adus acest plic de la poștă.
Carmen: Păi, nu puteai să-ți vezi de treabă și să nu aștepți?
Klaus: Nu.
Carmen: De ce?
Klaus: Nu știi că sunt un ciudat?
Carmen: Ai dreptate. Și ce era în plic?
Klaus: O confimare a faptului că m-am șters la fund.
Carmen: O ceeee?
Klaus: Știi cum e când îți trimite ANAF acasă o hârtie scrisă prin care te anunță ceva ce știi, anume că ți-ai plătit impozitele, iar pentru asta petreci, în fiecare lună, juma’ de zi smulgându-ți părul din cap la poștă?
Carmen: Mda…
Klaus: Ei, mai nou au extins partea asta de notificări scrise și te anunță, printr-o circulară, și că te-ai șters la fund.
Carmen: Dar e absurd.
Klaus: Așa, și?
Carmen: Totuși, dacă tot te anunță ceva ce știi, nu ar putea măcar să te anunțe printr-un e-mail? Ar fi și economie de bani, nu doar de timp.
Klaus: Ba da, dar atunci nu ar mai fi așa absurd.
Carmen: Mda… Doamne, Klausică, ce țară…
Klaus: Da. Te rog, îmi faci și mie un șnițelaș, că sunt trist?
Carmen: Îți fac.
Klaus: Mulțumesc mult.
Carmen: Copii legalizate după certificatele de naștere și de căsătorie, cerere scrisă, un timbru fiscal de 5 lei și declarație că nu ai mai mâncat șnițele în ultimele șase luni. Ah, și cazier și dosar cu șină, bineînțeles.
Klaus: Poftim?
Carmen: Trebuie să depui toate astea dacă vrei șnițele. În trei săptămâni primești răspuns la cererea scrisă, adică afli dacă ți s-a aprobat sau nu. Iar din momentul în care ți se aprobă, în termen de 365 de zile, îți fac șnițele.
Klaus: Of…
Klaus iese din cameră adus de spate și cu pași mici. Peste două zile se întoarce cu un dosar cu șină în mână.
Klaus: Poftim.
Carmen examinează cu atenție fiecare hârtie din dosar, după care i-l dă înapoi.
Carmen: Îți lipsește un timbru fiscal de 5 lei și 50 de bani.
Klaus: Dar am adus timbru de 5 lei.
Carmen: Trebuia de 5 lei și 50 de bani.
Klaus: Dar tu mi-ai zis că trebuie așa, eu am adus ce mi-ai cerut, nimic altceva.
Carmen (către ușă, ignorându-l): Următoruuuul!
