În afară de faptul că, oficial, stă cu ochii pe tot ce înseamnă piață financiară nebancară, fonduri de pensii și te miri ce, Autoritatea de Supraveghere Financiară e turnul de fildeș al sinecuriștilor și locul în care salariul de vis devine o realitate pe care realitatea, de n-ar fi una românească, n-ar prea suporta-o. Să ne gîndim, totuși, că Mișu Negrițoiu, căpetenia acestui cuib de nebunii salariale, duce acasă peste 700.000 de lei anual.
Ei bine, o astfel de instituție, cu astfel de salariați, trebuie protejată, nu glumă. Așa se face că, în urmă cu nici două săptămîni, ASF o pune de o licitație pentru achiziția unor servicii de pază și protecție a imobilului de pe Splaiul Independenței, strada Steluței, unde-și are instituția sediul. La licitație se înscriu trei firme și, după ce e lăsată una singură să concureze, contractul în valoare de 1.459.176 de lei ajunge în conturile SC Interguard Group SRL din București. Normal, firma este una serioasă, dacă nu în materie bodigarji cu cefe late, măcar în materie de lipeală la contracte. Căci firma lui Florin Viorel Beiu este cea care, prin extragerea unui singur loz cîștigător, venit pe ruta Victor Ponta – Daniel Constantin, se lipise la paza tuturor obiectivelor ANIF, chestie care a scos vreo 70 de milioane din bugetul statului. Asta pe lîngă alte zeci și zeci de contracte cu instituții mai mici sau mai mari ale statului.
Desigur, în cazul ASF suma e una mai mică, căci e vorba, pînă la urmă, de un singur imobil. Cu toate că, la ce bani se învîrt acolo, prețul plătit pentru protecție e destul de mic. Căci, după cum bine știm din filmele americane, adevărații mafioți plătesc cam 20% din venituri pentru protecție. Ca să nu mai zicem că, la ce bănet au băieții de la ASF, ar fi putut lejer să-și închirieze pe post de paznici niște trupe israeliene ori vreo gașcă de foști agenți KGB.







manca-i-ar tata de fripturisti ! pei la banii astia ori au un regiment de garda complet la fata locului , ori suntem deja pe locul intai la tariful orar pe cap de ceafa groasa furajata ! se apropie de solda de la black waters…si daca stai sa te gandesti la cate riscuri se expun saracii – paza la ASF(!) se merita !