Se vede, dom’le, că la Constanța nu mai e Mazăre primar. Păi, în timp ce Răducu s-ar fi jucat de-a carnavalul la ora asta, Făgădău e un tip extrem de serios. Uite, spre exemplu, nici nu s-a dus naibii sezonul estival, că omul se și gîndește la Înviere. Și la elevi, că tot a început școala săptămîna asta. Și, uite-așa, în mijlocul lunii august, Făgădău o punea de o licitație pentru a achiziționa ceva mai bine de 30.000 de pachete cu rechizite școlare, care ar urma să fie făcute cadou copiilor din Constanța cu ocazia sărbătorilor de Paște. Da! E Paște și nu pește, cum eram și noi tentați să citim prima dată. Ei bine, licitația asta s-a încheiat cu un contract, în valoare de 1.562.513 lei plus TVA, atribuit către SC Dolex Com SRL din Rîmnicu Vîlcea. Firmă care, de altfel, nu e la prima aventură prin Constanța, cum nu e nici la a suta prin bugetele publice. De altfel, am mai scris noi pe aici despre cîteva contracte-cadou primite de firma asta. Căci tot lipiciul ei la banul public se datorează și faptului că este deținută și controlată de către Dorel Jurcan, fost senator PDL și trecut în urmă cu nu multă vreme în partidul lui Tăriceanu. Adică devenit un fel de coleg de coaliție cu Făgădău, noul primar PSD al Constanței.
Acum, desigur, toate aceste detalii devin neimportante, căci e vorba de elevi. Și, dacă tot a început școala, să ne bucurăm că totuși la anul, de Paști, au să primească rechizite din partea Primăriei Constanța.






