Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Life style aristocratic, la modul liberal-democratic Cum a trădat Carol al II-lea nişte calităţi de Playboy

Zoom Life style aristocratic, la modul liberal-democratic Cum a trădat Carol al II-lea nişte calităţi de Playboy

Sînt convins că punctul de vedere al preşedintelui Băsescu despre Casa Regală e incomplet. Lipsesc trădări pasionale, derapaje morale tumultuoase ale unui prea controversat sînge albastru (atenţie: fără pic de roşu şi galben!). Pe care domnia sa a preferat să le treacă, delicat, sub tăcere, din respect faţă de interlocutorul său Ion Cristoiu (a cărui relaţie cu pasiunea nu e una dintre cele mai fericite).

Înainte de Mihai, a trădat masiv Carol al II-lea (de la înscăunarea căruia s-au împlinit, pe 8 iunie, 81 de ani). A început abrupt, prin a trăda o neobişnuită virilitate. Avea doar 16 ani cînd o tînără actriţă de la Teatrul Naţional (recomandată călduros de Alexandru Davila) mărturisea, après les évènements: „M-a omorît, de 14 ori, şi niciodată mai puţin“. În timpul primului război mondial, cînd ţara avea nevoie, ca şi azi, de lideri puternici şi responsabili, Carol al II-lea a continuat să trădeze regulile jocului, conducînd atacul cavaleriei regale în iatacul Mariei Martini – o elevă de liceu, care se pare c-a dobîndit, graţie capitulării necondiţionate, o sarcină avansată. 

Zizi, în top

Şi ce face Carol al II-lea, silit apoi să-şi stabilească cartierul general în îndepărtata Moldovă, pentru a nu alimenta, prin inoportuna prezenţă istorică a osului domnesc, scandalul de la Bucureşti? Se deghizează în uniformă de ofiţer rus (ca o slugă a armatei ruse!) şi părăseşte unitatea militară de la Tîrgu Neamţ – pe care se prefăcea că o comandă – pentru a trăda, încă o dată, interesul naţional! De data asta cu Zizi Lambrino, la Odessa (atenţie: unde funcţiona o celulă a Partidul Social-Democrat din România, sub microscopul lui Leon Troţki!). 

A urmat, la 31 august 1918, o căsătorie secretă, care încălca Statutul Casei Regale (Zizi nu avea sînge albastru, dar compensa prin căldura lui). Şi pe care preşedintele Traian Băsescu ar fi putut s-o aducă, avantajos, în discuţie, dar n-a făcut-o, din respect pentru interlocutorul Robert Turcescu (a cărui relaţie cu Oana Sârbu nu pare a depăşi prea curînd zodia concubinajului). 

După ce regele Ferdinand a binevoit a anula căsătoria, Carol al II-lea a trădat amintirea doam­nei Lambrino, uitînd-o. În 1923 a cunoscut-o pe Elena Magda Lupescu, pe care – pentru că trădarea e contagioasă – a convins-o să-şi părăsească fericită soţul. Restul e istorie: Carol al II-lea a renunţat la tron pentru Lupeasca (pe care o numea „esenţa vieţii mele, talismanul cel divin“) – cea mai mare trădare dintre toate. Îţi stă mintea-n loc! Ce fel de rege renunţă la putere pentru o femeie, în condiţiile în care orice dictator cumsecade ştie că există varianta de a-i da o funcţie-n guvern?



1 comentariu

  1. #1

    Pai si regele Edward al Angliei a renuntat la tron pentru o femeie, lasand locul fratelui sau, si asta in prag de razboi…doar ca Edward nu era dictator.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia