Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Aventurile baronului de Bucihausen

Zoom Aventurile baronului de Bucihausen

Cătălin Botezatu, pe care l-am ignorat cu bună ştiinţă în ultimele luni, a revenit recent în atenţia publică cu nişte mărturisiri senzaţionale benigne. Ne-a povestit, de pildă, cum suferă el de insomnie şi ia un pumn de pastile pe zi. Noi ştim că poate mai mult. Ştim exact ce. Practic, intuim. Nu e aşa greu. Totul e să înţelegi omul. Restul vine de la sine.

 ♦ Designerul îşi va aminti cu plăcere de aventurile lui în America de Sud de acum cîţiva ani. Cînd s-a întîlnit cu un trib de băştinaşi, s-a îndrăgostit de fiica şefului de trib şi i-a ajutat să se lupte cu o corporaţie ce defrişa Amazonul. Apoi, cu permisiunea lui, James Cameron a făcut filmul biografic Avatar, schimbînd numele personajelor pentru a proteja viaţa lor privată.

 ♦ Bote va declara că e un domn, aşa că nu-şi notează numărul de tipe cu care a făcut sex, mai ales că nu-i plac cifrele, ci oamenii talentaţi. Dar dacă ar fi fost să-şi noteze, ar fi un număr în vecinătatea lui 527.

 ♦ Cu lacrimi în ochi, designerul va dezvălui că a visat care este leacul pentru cancer, însă pînă cînd a găsit un pix să noteze, a uitat!

 ♦ Cătălin va preciza că Bianca Drăguşanu încă reprezintă un punct sensibil în viaţa lui. Şi dacă ea va avea vreodată copii, o să presupună automat că sînt ai lui.

 ♦ Botezatu va face extrem de rapid o listă cu zece bărbaţi frumoşi şi celebri pe care ar vrea să-i ajute din culisele emisiunii să-şi găsească jumătatea la Burlacul. Reporterii vor observa că designerul are un început de erecţie la finalul discursului, dar Bote va mărturisi că tocmai se gîndea la a doua logodnică a sa din America.

 ♦ Din seria „Aventuri presupuse cu fiul presupus“, Bote ne va povesti cum, într-o bună zi, a fost iarăşi pe la presupusul lui fiu cu o tipă, să facă sex în trei. Şi orgia a fost atît de intensă încît ei doi nici nu şi-au dat seama cînd tipa a plecat şi a venit alta!

 

 



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia