Aşa cum bine ştim din istorie, şi mai ales din manualele alternative de istorie, strămoşii noştri erau nişte oameni paşnici, numai lapte şi miere, care plantau biserici, mulgeau albine, şi n-au invadat niciodată pe nimeni.
Se rugau restul zurbagiilor din cartier, să invadăm şi noi pe cineva, “Hai, bă, ţăranilor, dăm şi noi foc la nişte sate, siluim nişte femei, facem o haiducie! Sîntem tineri!”, dar noi şi nu, că trebuie să stăm în casă să scriem pentru meditaţii, că mîine trebuie să ne trezim devreme. Poate de aia, urmaşii stămoşilor noştri se simt cu musca pe căciulă şi, ajunşi în vremuri mai civilizate, în care nu mai e aşa ok să te duci în ţara vecină şi să zici că e a ta, invadează orice altceva le iese în cale.
Invadatorul teritorial – Cel mai răspîndit şi agresiv dintre invadatorii moderni, nu pierde nici o ocazie să-şi întindă tentaculele în spaţiul privat al celorlalţi şi nu dă semne că ar mai vrea vreodată să plece. Îl simţi peste tot: e ţăranul coclit care ţi se bagă în faţă la coadă, pe motiv că trebuie să se ducă mai încolo să tragă la sală, e vecinul de la trei, fost activist, care îşi împrejmuieşte locul de parcare cu sîrmă ghimpată după care parchează numai pe locurile celelalte, e iobagul proaspăt eliberat care vine noapte şi mută gardul proprietăţii 30 de centimetri la tine pe parcelă, nu în ultimul rînd, e orice babă din univers care se împinge în tine în autobuz, deşi sînt mii de locuri goale, după care se urcă pe picioarele tale şi începe să danseze step.
Invadatorul rutier – Îl recunoşti după numerele de Bulgaria, Meganul de corporatist cumpărat în leasing, sau pur şi simplu faptul că e singurul om de pe carosabil care nu semnalizează niciodată. E rahatul cu ochi care ţi se bagă în fund la 3 centimetri, mai ceva ca Botezatu. E băiatul deştept care n-are loc pe banda lui şi merge între benzi, sau preferabil pe banda ta, pe deasupra ta. E retardatul cronic care atunci cînd îl depăşeşti cu 130 la oră ţi se bagă în ultimul moment în faţă, fără să dea nici cel mai mic semn că ştie cu ce se ocupă descarcerarea.
Invadatorul fonic – E gospodina obeză, ieşită după şapte zile din casă ca să-şi cumpere jumătate de vacă pentru micul dejun, care ţine morţiş ca toată lumea din metrou să ştie ce vorbeşte cu năşica, tanti Nuţi şi ce mai face Bogdănel, ăla mic cu infecţie urinară. E şomerul efervescent din Centrul Vechi care încearcă să acopere pe toată lumea de la masă. Inclusiv pe toată lumea de la o masă din Teheran. E taximetristul de deasupra, care atunci cînd n-a reuşit să jepcărească decît doi clienţi toată ziua se închide în casă şi îl scoate pe Guţă, de încep să plîngă ţevile de jale. În fine, e copilul de coafeză care merge la Altex, Flanco sau Domo să-şi cumpere baterie la ceas, motiv pentru care dă toate sistemele audio la maxim şi pleacă.
Invadatorul olfactiv – De obicei îl dibuieşti băgîndu-ţi nasul unde nu-ti fierbe oala, dar uneori îl detectezi pentru că ţi se înceţoşeze privirea iar ochii îţi lăcrimează ca la telenovela aia japoneză de pe TVR. Invadatorul olfactiv pute. Fie că e vorba de secretara din lift, care şi-a turnat jumătate de kilogram de Dolce şi Gabana pe ea ca să n-o simtă maidanezii c-a mîncat şaorma şi să se năpustească pe ea, fie că e vorba de banalul Dorel de autobuz, care ridică o aripă nespălată şi răpune un batalion întreg de vînători de munte. Un invadator special e invadatorul grătaragiu, care îţi pîgăreşte săptămînal oaza neutră de armonie cu fumul unor animale moarte, însă ce mai contează cînd nevastă-sa face sarmale şi peşte în fiecare zi, de zici că un banc întreg de caraşi şi un cîmp întreg de verze şi-au dat duhul în scara blocului. Indiferent de situaţie, violatorul oflactiv pîndeşte din norul lui verzui de duhoare. Iar în prima clipă în care te simte că ai nasul desfundat şi în jurul tău nu miroase a nimic, eşti pierdut pe veci.
