Gest do it!
Dacă ieşi pe hol să arunci punga cu gunoi la ghenă, la întoarcere vei fi întîmpinat de faţa ei radioasă, bătînd din gene atît de tare că, dacă ai purta pălărie, ţi-ar spulbera-o de pe cap, şi întrebîndu-te:
– Ce mi-ai adus?…
– Iubito, am fost să duc gunoiul!
Te gîndeşti ce prost ai fost că n-ai căutat prin găleată. Ai fi găsit tu ceva, cîteva capace de bere, o sîrmuliţă, nişte coji de seminţe şi făceai un hand-made minuscul şi drăguţ de o puneai în cur.
Ideea e că femeia e impresionată de mărunţişuri, răhăţişuri, de chestii foarte mici pe care, dacă nu eşti atent, le poţi trage pe nas. O floare mică, o bomboană, un maieu foarte-foarte mic, lucruri la care nu ţi-ar sta gîndul niciodată şi pe care, foarte probabil, nici nu le vezi. Cuvîntul „drăguţ“ a fost special inventat de femeie ca să descrie toate aceste lucruri.
Aa, vrei flori? Păi, spune, păpuşe, aşa. A doua zi sosesc cinci trenuri cu flori în faţa blocului. Te-ngrop în flori şi pe tine, şi pe familia ta. Vrei bomboane? Primeşti cît să aibă diabet toţi copiii, nepoţii şi strănepoţii tăi zece generaţii de-acum încolo. Dar nu mă pune să umblu mereu cu chestii prin buzunare pentru momentele în care trebuie să fiu atent cu tine. Nu mă pune să stau două ore pe zi prin magazine ca să-ţi iau ceva de care nu ai nevoie.
O variantă ar fi ca fiecare să poarte la el, cum au dresorii crănţănele de-alea pentru tigri, o pungă cu bomboane din care să-i mai dea gagicii de lîngă el cînd vede că începe să trepideze.
Marele e noul mic
Femeile sunt obsedate de chestii mici şi drăguţe, ca să compenseze faptul că bărbaţii sunt obsedaţi de „mare“ şi „mult“.
Dacă intri cu el într-un magazin şi-i propui să probeze un tricou mărimea L, o să se uite la tine jignit şi o să-ţi spună, cu un aer superior, de căprioară rănită (da, există genul ăsta de expresie, dar numai bărbaţii o pot aborda): „Cum să probez ăsta? Tu te-ai uitat la el cât e de mic şi la mine cât de MARE sunt???“. Nu contează că poartă L de când se ştie, el rămâne prea mare pentru toate hainele lui, iar faptul că acestea-i vin nu e decât un lung şir de accidente: „Au stricat ăştia măsurile, au transformat XXL-ul în L. Ce cretini!“.
Trimite-l să pună „puţină sare“ în supă, repetându-i în prealabil, cu insistenţă, cuvântul „puţină“. O să-l găseşti lângă oala cu supă, contemplând mulţumit de sine o pungă de sare de un kil. Goală.
Nu-l pune însă niciodată să-i dea 100 de mililitri de lapte bebeluşului vostru, în vârstă de o lună. O să-l găseşti îndesându-i copilului pe gât, cu pâlnia, conţinutul a 5-6 biberoane, de teamă să nu moară de foame. Alături, o să aibă un platou cu zece mici şi un borcan de muştar. Felul doi, pentru ăla micu’. La desert, o să vrea să-i dea două ciocolate. Cu una mai puţin decât mănâncă el o dată, că, na, e nou-născut şi „are stomacul mai mic“.
Dacă înainte să plece la drum o să te tăvăleşti pe jos vreo oră-două, implorându-l să nu meargă cu viteză mare, poţi să stai liniştită: în numele promisiunii pe care ţi-a făcut-o, o să meargă cu maximum 160 la oră, călcând-o până la 200 doar în localităţi, unde mai sunt gâşte sau găini pe carosabil, pe care nu se poate abţine să le „zburătăcească niţel“, râzând ca dementul.
E la TV una cu cupa E la sutien? O să te cheme cu strigăte răguşite: „Vino s-o vezi p-asta ce bună e! Păcat că are ţâţele cam mici“.
Iar când, pe plajă la nudişti, vezi un negru mare şi fioros, care refuză cu vehemenţă să-şi dea nădragii jos, motivul e mai mult decât limpede pentru toată lumea: e complexat.
