Mai demult era, la TVR, un jurnal în limbaj mimico-gestual (cel pe care îl folosesc surdo-muții, între ei, nu meltenii români care pleacă în străinătate și vorbesc limbi străine). Cred și acum că e ușor să arăți cu mîinile "Emil Boc": am văzut pescari care arătau, prin gesturi triste, că au prins doar un clean! Sînt sigur că, dacă imiți un om dormind, se prinde lumea că e Crin, că, dacă scoți cîțiva bulbuci de salivă între buze, telespectatorii înțeleg "Vadim", că ajunge un anume gest, cu mîna la gură, pentru știrile de la Cotroceni etc. Nu știu însă cum ai putea arăta telespectatorilor, pe șleau, care e situația din țară, fără să te amendeze CNA-ul pentru gesturi obscene…
La Buzău s-a înființat primul dispecerat de urgență (național, bre!) pentru cei "cu deficiențe de auz și vorbire". Proiectul-pilot, din cadrul Prefecturii, a fost lăudat de o parte a presei, și îmi pare o aberație împăturită și făcută sul – mai ales că "încă se caută soluții tehnice": prima ar fi ca omul cu deficiențe (surdo-mutul, adică), dacă simte că e ceva nelalocul lui, să fugă la camera web, să cheme un operator și să-i dea din mîini pînă va înțelege ăla că se întîmplă ceva. Ideea e beton, ca mintea din care a ieșit: operatorul care îl va urmări pe apelant cum se ține cu mîinile de gît și horcăie, probabil că îi va răspunde "Da, știu, și nouă ne e greu!".
