Victor Ponta și Liviu Dragnea își dau cu Coldea în cap. Se căpăcesc cu jumătate de binom. Ponta îl acuză pe Dragnea că-i trimitea vin lui Coldea. Dragnea se simte încercuit: Soros, SRI, Daniel Constantin, reptilieni, Tudorel Toader, Băsescu, Kövesi, Illuminati. Doar Bombonica, săraca, a rămas alături de el să țină frontul. Și hamsterul ăla credincios de la bot. El să se roage să nu-l trădeze mărirea de pensii, că mușcă pensionarii din el ca din parizer.
După ce a tot dat-o cu Coldea, Dragnea l-a adus în discuție și pe Mircea Geoană, pe care l-ar vrea șef la SIE. Atâția morți în gura lui Dragnea de-ai zice că mâine vin alegerile.
Partidul România Unită, al lui Bogdan Diaconu, Partidul România Mare, al nimănui, și Partidul Noua Dreaptă, al unor vremuri pe care le credeam moarte, s-au unit sub Blocul Identității Naționale în Europa, respectiv BINE. După nume îți dai seama imediat că e vorba de un partid naționalist modern, european, cum zice Ponta, un partid care l-ar face mândru chiar și pe marele naționalist de bine Erdogan. Bravo, băieți, bravo Ponta, prin alianța asta nimicul e mai mare.
PNL organizează alegeri interne, face opoziție actualei Puteri și, în același timp, atârnă după Dacian Cioloș. Face toate acestea în liniște, fără să se audă nimic, de parcă s-ar afla la căpătâiul unui muribund. Ceea ce, să fim corecți, nu e chiar departe de adevăr.
Gigi Becali zice că Adriean Videanu s-a pocăit: donează marmură bisericilor. E mai sărac cu niște tone de marmură. Se știe că în fața lui Dumnezeu asta contează. Așa te întreabă Sf. Petru: “OK, plm, lasă ce ai furat… Zi-mi, câtă marmură ai?”.
51 de vizualizări







„Bravo, băieți, bravo Ponta, prin alianța asta nimicul e mai mare.” :))))
Niciodata nu a fost mai adevarata vorba lui Traian: votari-i ca sa traiti BINE! E un nimic mare si 100% romanesc.
Ar fi interesant de aflat care este identitatea nationala in viziunea BINE, respectiv sa stim ce sa protejam.
Asta mi-aduce aminte bancul cu familia de viermi de rahat in care ala micu’ isi intreaba mama:
-mama, de ce unii viermi traiesc in fructe zemoase, altii in pomi verzi iar noi traim intr-o balega imputita?
La care mama ii raspunde:
-pentru ca asta este patria noastra puiul mamii.
Toti au o identitate de protejat, iar multi sunt mandri de ea indiferent cat de precara este aceasta identitate.
mult mai putini insa sunt in stare sa creeze o noua identitate mai buna pe care sa o protejeze justificat mai apoi.