Sper ca, la un moment dat, Marian Vanghelie să revină, să renască din propria materie cenușie, ca pasărea Matrix sau, mai bine, ca Gheorghe Funar.
Funar este un bun exemplu de om cu care ne-am distrat pe vremuri și care dispăruse, care trăia pe nedrept uitat de contemporani. Și iată-l pe Ghiță Funar, când toți îl credeau devastat de nebunie, cum se întoarce și dă adevărate reprezentații, fiind aplaudat la scenă deschisă. Asemeni lui Federer, celălalt mare „F” al istoriei contemporane, Ghiță Funar trăiește o a doua tinerețe. E drept, în domeniul demenței. Cum să nu avem parte de povestea în care Eminescu este omorât de evrei? Cum să nu auzim de-acum celebrul strigăt al dreptății: “Einstein? Un escroc”? Românii au dreptul la Ghiță Funar și românii au dreptul la Marean Vanghelie.
Fiți cu ochii pe Vanghelie, nu și-a spus ultimul cuvânt – pronunțat, evident, greșit. Văd că a trecut aproape neobservată declarația lui de acum vreo săptămână: „Maior l-a drogat pe Oprea. Întrebați-l pe Gabi Oprea!”. Mi se pare o bijuterie de declarație. Nu insistă, nu spune despre ce “drogare” e vorba, nimic.
Un moment de grație din partea marelui Marean. Mergea prin Parlament și, la un moment dat, l-au înconjurat jurnaliștii. A horcăit de câteva ori, și-a dres glasul cum face de obicei și, cu privirea aia de viezure dus la Operă, a așteptat emoționat întrebarea. A fost întrebat despre întâlnirile dintre Coldea, Kövesi, Oprea din 2009, dacă știa ceva despre ele. O scurtă horcăială și Vanghelie slobozește: “Știu tot!”.
Mareane, te vrem înapoi. Las-o pe Oana, lasă copilul, tu ești al nostru, al tuturor!
