Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Patapievici în luptă cu teroarea stalinistă

Zoom Patapievici în luptă cu teroarea stalinistă

De multe ori, Rareș Bogdan pare un cuier de la Ritz: pare înțolit foarte scump, dar mut. Așa s-a prezentat în fața lui H.-R. Patapievici acum o săptămână și ceva. Și a vorbit Patapievici, a spus ce-a vrut el, cum a vrut el. Cuierul nostru zâmbea din când în când, lăsând să se înțeleagă că ar ști despre ce se vorbește. Acolo l-am auzit pe Patapievici reclamând pentru prima oară presiunea insuportabilă pe care lumea de azi o resimte din partea corectitudinii politice. Dezastrul democrației occidentale i se datora în exclusivitate: populismul e singura politică a zilelor noastre care poate să spargă barajul ridicat de corectitudinea politică și să ajungă la oameni.

La Târgul de Carte Bookfest, Patapievici și-a reluat asaltul împotriva corectitudinii politice: “Suntem cumva ca într-un coșmar de revenire a stalinismului, fără NKVD și fără teroarea care, în anii ’50, a reglat pe veci chestiunea cine are dreptul să deschidă gura și cine poate vorbi. Cumva, în absența terorii fizice a apărut o teroare care este morală și care este teama justificată a omului civilizat de a fi eliminat din lumea civilizată”. Cot la cot cu TRU, alt atlet al creștinătății împotriva islamiștilor, Patapievici arată cum nu are voie să identifice islamul cu terorismul, pentru că e “stigmatizat” ca incorect politic. Este exact discursul prin care – alături de același TRU – Elena Udrea, Traian Băsescu, Monica Macovei și ceilalți considerau că “asistații sunt profitori și leneși” pentru că au găsit ei în anumite comunități orbi care nu sunt orbi și handicapați care nu sunt handicapați. Ce e de făcut? Păi, s-o lăsăm mai moale cu asistența socială și cu indemnizațiile astea pentru handicapați. Nu sunt decât pretexte. Nu fac decât să întârzie dezvoltarea României, sunt piedici în calea oamenilor muncitori, cu idei, buni contribuabili și buni consumatori. Ba chiar și muncitorii prost plătiți nu sunt altceva, pentru ei, decât unii care nu-și cunosc locul în societate și în istorie. Bătrânii? O bubă pe bugetul țării.

Probabil că teroarea stalinistă e reală pentru acești oameni, ca buni naziști ce sunt.

2.341 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Elitistii promovează populismul ?

  2. #2

    Elitiștii promovează elitismul.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia