Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Abramburica este în cărţi pentru cea de-a treia funcţie în stat

Preşedintele Băsescu nu se pune la socoteală, că în următoarele şase luni sunt puţine şanse să mai fie suspendat. Vasile Blaga, preşedintele Senatului, e de-al casei, „e veriga lipsă dintre PDL şi PSD şi UDMR“, aşa că măgăreaţa a căzut pe preşedinţia Camerei Deputaţilor. Numele Robertei Anastase a fost de atâtea ori înmulţit cu cel al diavolului în primăvara asta, pentru furt din avutul obştesc, încât mă mir că nu s-a internat la balamuc pentru atacuri energetice.

Oricum, la ceremonia de învestire a Guvernului Ponta, Roberta de-abia se ţinea pe picoare, era palidă, avea gâtul uscat, pe care îl rotea cu o privire absentă peste mulţime, precum cel al unei girafe cotropite de căpuşe, şi se uita din minut în minut la cesuleţul ei vintage, model Cartier, ca şi cum s-ar fi întrebat cât mai are de trăit. Păi, în ceea ce o priveşte pe Roberta, ceasurile ei sunt foarte întârziate, iar USL-ul o ţine pe banca de rezerve, ca să-i ia locul, pe Ecaterina Andronescu alias Abramburica. N-au combinat-o cu compromisurile portofoliului Educaţiei tocmai din acest motiv şi aşteaptă momentul să o dea jos pe Roberta, pentru a o unge în locu-i pe Abramburica.

 



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia