Simona Tache vs Mihai Radu

Bate şaua să priceapă soţul

„Mamă, ce bine-ar fi dac-ar duce cineva gunoiul!“, îi zici, a 100-a oară în ultimele două zile. „Da, ar fi chiar mişto“, răspunde el, tot a 100-a oară, fără să-şi dezlipească retina de televizor şi fesele de fotoliu.

Mda… poate ai fost prea subtilă, totuşi. Poate ar trebui încercat şi altfel: „Ştii un băiat de treabă, care ar fi atât de amabil şi de civilizat încât să se ridice ACUM să ducă gunoiul?“. Se scarpină în cap ­în­curcat. „Gata, l-am prins în capcană!“, jubilezi pe dinăuntru. „Da, ştiu…“, zice el. În capul tău e deja party, cu confetti şi foc de artificii: „Uuuuu! O să se ridice ACUM şi o să-l ducăăăă! Ce fericităăă suuunt!“. N-apuci să bei prea mult la petrecerea ta imaginară, că vine continuarea: „Boul de Adi e genul care s-ar duce ACUM să ducă gunoiul. Păcat că nu-i aici, să vezi cu ochii tăi“. Petrecerea din capul tău se transformă în nişte funeralii la care ai rolul de văduvă.

E clar, tipul şi-a bătut joc de tine toată viaţa, aşa că revii la realitate şi treci la artileria grea. „Bărbatul de care trebuie să se roage soţia să ducă gunoiul e un nesimţit“, îi arunci, cu ochii în lacrimi. „Adevărul e că este, de ce să zic că nu este?“, te aprobă calm. Începi să plângi în hohote, ca o nebună. „Ce ai?“, întreabă uşor îngrijorat. „Nimic!“, îi răspunzi, pe un ton tragic, în timp ce te tăvăleşti pe jos. „A, ce bine! Credeam că ai ceva, mă şi speriasem. Da’, dacă zici că n-ai nimic, m-am liniştit.“ Începe să sforăie, moment în care îţi pierzi minţile definitiv. Iei halba din faţa lui şi îi arunci conţinutul în faţă, zbierând: „Dacă nu duci gunoiul în momentul ăsta, DIVORŢEZ!“. Se uită la tine cu ochi imenşi de uimire, în timp ce îşi linge spuma de bere de la bot: „Ho, femeie, că mă duc acum, de ce n-ai zis aşa de la-nceput?“. „Am zis de 100 de ori, în toate felurile posibile!!!!!!!!!! De două zile asta fac: zic în neştire!!!!!!!!!!“. Spuma de la gura ta n-o mai linge nimeni, că nu e de bere. „Bărbaţii nu înţeleg aluziile“, te anunţă sec, în timp ce bălăngăne găleata spre ghenă. Apoi: „Mamă, ce pute! De ce nu mi-ai zis, totuşi, mai devreme să-l duc?“.

Vrei să-ţi vorbesc murdar cînd facem curăţenie?

O lungă perioadă de timp, asta însemnînd copilăria şi anii de masturbare – de multe ori perioadele coincid şi, într-un anumit sens, nu se termină niciodată –, băiatul se mişcă în universul prietenilor adevăraţi. Acolo totul e clar: „Coaie, hai la fotbal!“, zice pretenarul. Dacă vrei, te duci, dacă nu, declini oferta la fel de civilizat: „Marş, mă, că nu merg la nici un fotbal, tre’ să învăţ, în gîtu’ mă-sii, că mă lasă aia de Geografie!“.

Ei bine, mai tîrziu, cînd bărbaţii aud că iubitele vor să fie prietenele lor cele mai bune, au un moment de ezitare. Oare cum ar arăta însă o zi obişnuită, casnică, din viaţa unei femei şi a unui bărbat dacă ei ar fi prieteni?

Să spunem că ea vine de la serviciu şi el e la televizor, unde l-a lăsat şi cînd ea avea un alt loc de muncă. Ea, prietena, zice: „Chiar nu te deranjează să stai aşa la televizor cînd vezi ce e în casă?“. Răspunsul lui ar fi următorul: „Du-te, mă, în pula mea! Mă laşi!…“. Nu i s-ar clinti nici un muşchi pe faţă, iar dacă totuşi s-ar întîmpla, ar fi doar din cauză că-l furnică picioarele amorţite, aşezat de atîtea ore în aceeaşi poziţie. Şi, pînă ca ea să aibă vreme să sune la maică-sa şi la avocat, ar continua: „Adu-mi şi mie o bere, că mi-e lene de mă cac pe mine!“. Iar cînd ar veni berea, căci ar aduce-o, doar e cel mai bun prieten, şi-ar primi şi un capac după ceafă de să-i tremure creierul ca piftia în caserolă. Cum de ce? Aşa, frate, ca să se mai şi glumească, să ne mai distrăm.

Sau ea ţipă: „E un păianjen în bucătărie!“. Din sufragerie, unde joacă Diablo, el ar veni cu un răspuns care ar rezolva problema cu păianjenul: „Dă-l în morţii mă-sii!“.

Dar unde mai găseşti prieteni în ziua de azi? Vorbesc de prieteni adevăraţi, nu de profitori pentru care eşti bun doar cînd nu-i ignori.