Mihai Radu vs Simona Tache

Dacă tăceau, suportere rămîneau!

Văzîndu-te pierdut în faţa unui meci de fotbal, ca Eminescu pe malul lacului trist, potrivind rime ca s-o coclească pe Veronica, partenera nu tace, nu trece mai departe pe lîngă tine ca pe lîngă plopii fără soţ, lăsîndu-te melancolic în durerea ta. Nu, ea încearcă, cu pertinenţa pe care ar avea-o Nicolae Guţă decorînd dormitorul Reginei Angliei, să se bage-n seamă. Sînt cîteva observaţii feminine care scot din minţi pe orice suporter, oricît de falit şi sătul de plătit curve ar fi:

„Ăştia nu au mai jucat şi acum cîteva zile?“ La o întrebare ca asta, trebuie să-i răspunzi cînd intră-n sevraj şi întreabă dacă a apărut noul episod din Game of Thrones cu „Eh, lasă, lumina ochilor mei, că ai mai văzut un episod şi acum o săptămînă!“.

„Dar Steaua nu joacă?“ Iubita mea, e Campionat European. „Păi, ce, Steaua nu e-n Europa?“ Şi-şi ia faţa de şmecher arogant a lui Giordano Bruno, cînd credea că un băiat aşa deştept ca el nu poate fi ars.

Se joacă Spania-Italia. „Hai să ne mai plimbăm, că vezi rezultatul pe net!“ Asta e ca şi cum Brad Pitt i-ar da somnifere, i-ar trage-o şi apoi, cînd s-ar dezmetici, i-ar spune şi ei cum a fost. Şi că fazele mai importante le poate vedea pe YouTube.

„De ce te mai uiţi, că ştii că iau bătaie?“, cu varianta hardcore „De ce mai ţii cu ăştia, că iau bătaie mereu?“ Dacă mai eşti şi suporter al Craiovei, ches­tia asta te scoate din minţi. Mă rog, te scotea. Şi nu, draga mea, nu au fost ­dez­afiliaţi pentru că erau prea proşti.

Doar o întrebare să-ţi mai pun

În primul rând, sunt sigură că Craiova au fost desfiinţaţi de prea buni ce erau. Cam cum s-ar uita patronul BMW la afacerea lui şi ar zice „Băi, da’ ce bine merge asta! Duduie, fratele meu! Oare ce să fac eu cu ea? A, gata, ştiu: o dau dracu’, o desfiinţez“.

În al doilea rând, să nu vorbim de funie în casa spânzuratului şi nici despre întrebări care deranjează, că aici ei sunt campioni. Intergalactici, nu europeni.

Ai găsit şi tu cinci minute pentru tine, după 100 de ani? Îţi dai unghiile cu ojă şi te gândeşti la ale tale, când vine el: 

– Ce faci, pisi?

– Mă operez singură pe creier, nu vezi?

Se înverzeşte şi începe să se clatine, aşa că ţi se face milă şi-l linişteşti.

– Am glumit, de fapt îmi fac unghiile cu ojă.

– A, ce bine, chiar mă speriasem. Ştii că eu la chestii de-astea medicale nu rezist. Auzi, ştii ceva? Scarpină-mă şi pe mine pe spate, te rog, că mă mănâncă de-nnebunesc.

De nervi, hotărăşti să extinzi cele cinci minute la o oră, aşa că, după ce ţi se usucă oja pe unghii, te întinzi în pat, cu nişte felii de castraveţi pe ochi. Vine iar:

– Ce faci, pisi?

– …

– Aoleu, de ce arată ochii tăi aşa??? Ai orbit??

– Sunt felii de castraveţi. Lasă-mă puţin, OK?

– Păi, şi n-ar trebui să le mănânci cu gura?

– Mă laşi?

– După ce-mi coşi şi mie nasturele ăsta la cămaşă. Mi-l coşi? Hai că-ţi fac eu o gaură în castraveţii ăia, ca să vezi unde să bagi acul.

Când îşi dă seama că vrei să bagi acul în el, o tuleşte. Mănânci şi tu castraveţii cu gura şi treci la următoarea etapă: încingi nişte ceară şi te bagi în baie să te epilezi. Când ai deja vreo zece benzi lipicioase de ceară pe picioare şi eşti deja transpirată de durere, cineva dă uşa de perete, tropăind ca un cimpanzeu pofticios:

– Mă primeşti şi pe mineeeee să fac băiţă cu tineeee?