Vremea grecilor

Vine zîna bună într-un furou transparent, înaltă, blondă, cu bareta sutienului un pic căzută, şi-ţi zice: îţi dau doi ani la Harvard, îţi dau o săptămînă cu Soros sau îţi dau un ceas cu Roubini. Tu, dacă vrei să afli cum stă treaba cu criza, trebuie să refuzi. Nimic nu te ajută mai mult ca o săptămînă petrecută în Grecia. Ţara care face să transpire acum cancelariile Europei îşi trăieşte senină şi mulţumită de sine imobilismul milenar. Aici e sediul istoric al crizei şi aici trăieşte mecanismul ei lasciv de conservare. 

E de ajuns să te uiţi în jur. Vei vedea că nimic nu se clinteşte. Totul e încremenit. Oamenii dorm, la fel cum dorm măslinii care i-au văzut la faţă pe Homer, pe Sofocle, pe Aristotel şi chiar pe bătrînul Dănuţ Lupu pe vremea cînd juca şi fura, în secolul trecut, la Panathinaikos. De două mii de ani, grecii stau şi încasează dividende de pe urma grupării Platon-Phidias-Eschil. Au inventat democraţia, silogismul şi pe Venus din Milo, iar acum omenirea le e datoare. Într-un fel obsesiv, fiecare vrea ceva de la ei. Romanii le-au vrut filosofia, perşii le-au vrut uscatul, turcii le-au vrut insulele, muzeele lumii le-au vrut arta, evazioniştii le-au vrut căsuţele poştale, iar băncile europene le vor azi gîtul. Fiindcă, deşi au inventat şi scrierea grecească, grecii nu scriu astăzi nimic. Nu scriu bonuri de casă, nu scriu facturi, nu scriu nimic altceva decît sloganuri anarhiste pe pereţi între două bombardamente Molotov în direcţia scutierilor. Ei nu cunosc conceptele de muncă şi impozit, fiindcă Socrate n-a muncit o singură zi şi, cînd i-a venit nota, a preferat să plătească cu viaţa. Bărbatul grec are forma curbată a paiului înfipt în frappé şi vitalitatea unei statui. Aşa pesemne a înflorit la ei arta. Pe Ulise îl chema, de fapt, Chiulise. Grecoaica are picioarele atît de scurte, încît pe părul abundent din zona pulpei se poate citi istoricul sictir de a umbla. Cîntecele lor sînt invariabil dezolante, pline de Iorgoşi şi de Ianni care au încercat să-şi facă un viitor, dar turcii le-au tăiat iluziile şi, mai întotdeauna, şi capetele. La ce bun să mai întreprinzi ceva? Geografia, soarele, cafeaua şi îngrijorarea celorlalţi le sînt suficiente. Vrea Germania să-i salveze? E treaba ei.