Gîlceava înţeleptului cu femeia
Femeile nu se ceartă cînd au motive, ci cînd au chef. Legenda spune că odată, demult, o femeie a avut un motiv real de ceartă, iar atunci cerurile s-au deschis şi au înghiţit-o, cel mai probabil Dumnezeu recunoscînd că greşise sexul făpturii sale.
Dacă-i zici unei gagici:
– Iubire, vezi că aseară am fost cu o bagaboantă! M-a costat un milion!, o să rîdă.
– Vai, nebun mai eşti!… Vezi să nu faci glume de-astea cînd vin ai mei pe la noi!
– De ce, o să li se pară că am dat prea mult?, ar putea să vină replica ta.
O ceartă cu o femeie începe atunci cînd vrea ea să înceapă, iar pentru ca asta să se întîmple, orice normă de logică, orice fărîmă de argumentaţie, orice miligram de normalitate trebuie călcate în picioare, agresate cu bestialitate, lăsate cu borşul la nas.
Să spunem că te trezeşti într-o dimineaţă frumoasă de vară… Te uiţi pe geam şi exclami, scărpinîndu-te la claie (că ai o claie de păr în cap):
– Uite ce frumos se vede cerul!
– Păi, da, se vede, că cine a şters ieri geamurile în toată casa?!
Deja cerul s-a întunecat, dă cu grindină, se lasă cu bulbuci.
Sau o auzi la un moment dat:
– Iubitule, tare mult îmi doresc un copil!
Tu, raţional, îi explici implicaţiile unei asemenea dorinţe:
– Draga mea, crede-mă, e greu să ţii în casă pe cineva de care să ai grijă mereu. Am avut hamster, papagal, pisică, cîine, de toate… La curte e altceva.
Ce să vezi? Cearta-i gata.
Cearta cere sacrificii
Să presupunem că ar veni acasă şi te-ar găsi beată, mozolindu-te cu doi negri musculoşi, în timp ce alţi opt aşteaptă disciplinaţi să le vină rândul:
– Iubitule, nu e ceea ce crezi, îţi pot explica, să ştii!, te-ai bâlbâi tu, în timp ce i-ai da pe toţi ăia afară din casă.
– Mamă, mamă, nici n-am intrat bine şi deja ai chef de ceartă?
– Nu, dar voiam să lămurim…
– Lasă-mă, dom’le, în pace, să mă uit la meci!, ar zice plictisit.
Şi şi-ar deschide TV-ul, să se uite la meci.
Bărbaţii nu se ceartă niciodată, pentru că le e lene. Ca să te cerţi, trebuie să argumentezi, ca să argumentezi, tre’ să faci nişte sinapse, ca să faci sinapse, tre’ să nu-ţi fie lene.
Oferă-i unui bărbat un milion de euro, ca să se certe cu altul.
– Nu mai bine-i rup falca?, o să te întrebe.
– Nu. Banii nu-i iei decât dacă te cerţi cu el.
– N-am nevoie de bani, tocmai am luat salariul, o să-ţi răspundă, în timp ce-i trage adversarului un pumn în bot.
Iniţial, boxul şi luptele greco-romane au fost gândite ca nişte lupte de idei, între intelectuali. N-a durat mult şi combatanţii s-au luat la bătaie, şi-au dat borşul pe cămăşuţele albe ca spuma, şi-au făcut franjuri papioanele şi şi-au înfipt ochelarii în fund. Treptat, au fost înlocuiţi cu intelectuali mai robuşti, îmbrăcaţi numai în adidaşi şi chiloţi.
Chiar şi atunci când se hotărăsc să se certe, bărbaţii ajung să facă altceva. De exemplu, Gabriel Liiceanu s-a enervat într-o zi pe filozofie şi a vrut să se ia-n gură cu ea rău de tot. În loc să se certe, s-a trezit scriind volumul Cearta cu filozofia, despre cum ar fi putut să se certe. Asta numai pentru că filozofia era de sex feminin şi i-a fost jenă s-o bată.
