* Pe mulţi analişti, realizatori de emisiuni, invitaţi permanenţi la talk-shows etc. i-a cam mîncat în fund tare de tot să ridice capacul de la cutia Pandorei, să tragă un şut în cuibul de viespi (şi trîntori), să scormonească în rahat şi să trezească balaurul adormit – balaur nu cu multe capete, ci cu multe mîini, de apucat cu ele! E drept că şi PDL a fost un partid atît de prost, încît n-a făcut altceva decît să aducă USL la putere. Habar n-am dacă se mai poate emigra acum în Coreea de Nord, dar bănuiesc că mulţi români deja au început să se intereseze…
* Revista britanică "The Economist" bagă textul cu titlul "My name is Paste. Copy Paste.". Evident, un text despre Ponta. Plagiatorul Ponta. Şi nu, revista britanică "The Economist" nu e a lui Băsescu, Blaga, Videanu, Udrea etc.
Şi revista "Nature" punctează: "O comisie din România decide că premierul Ponta este plagiator, dar comisia este dizolvată în timpul şedinţei". Şi nu, nici revista "Nature" nu-i a lui Băsescu, Blaga, Videanu, Udrea etc.
Ca să înţeleagă o parte a electoratului USL, care nu ştie ce-i aia „plagiat” şi îşi închipuie că e o mîncare de peşte, ca plachia: este ca şi cum aş începe să mă laud că eu am compus Dansul Pinguinului!
* Ieri, USL a încălcat, de-a valma, cu toptanul, articole din Constituţie, articole de lege şi din regulamentele celor două Camere, decizii ale Curţii Constituţionale. Tot ieri, Vasile Blaga a fost scos de la şefia Senatului; în locul lui a ajuns dl. George Crin Laurenţiu Antonescu, zis şi Crin. Dacă preşedintele ţării va fi suspendat, România va fi condusă de interimarul Crin. Sper pentru binele nostru, al tuturor, că aia va fi singura perioadă în care Antonescu va avea o cât de mică legătură cu Preşedinţia: când conduci maşina în stare de ebrietate mai reuşeşti, uneori, să ajungi cu bine, acasă, dar, când adormi la volan, nu.
* Victor Ponta a declarat, pentru "El Pais", că îşi dă demisia. Andrei Marga a sărit ca raţa la muci, să spună că ziarul spaniol a răstălmăcit spusele premierului. Ziarul spaniol a băgat pe site înregistrarea audio a interviului cu Ponta. Acum, Marga tace. M-aş aştepta să apară fostul interimar Liviu Pop, să spună că presa românească a răstălmăcit cuvintele lui Marga. El, Liviu Pop, că tot s-a acoperit de glorie pînă acum.
* Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark H. Gitenstein, declară că va fi o zi neagră în istoria României. Mă entuziasmez de fiecare dată cînd văd cît de frumos se poate exprima un diplomat, ce cuvinte alese poate folosi el, în loc să spună că românii au belit-o.
* În fine, optimistul incorigibil din mine încă mai aşteaptă să apară, la televizor, în direct, pe toate posturile, Ponta cu Antonescu şi să zică poporului: "Ha-ha-ha, v-am speriat, băi! Sînteţi la Camera Ascunsă!".







„Sper pentru binele nostru, al tuturor, că aia va fi singura perioadă în care Antonescu va avea o cât de mică legătură cu Preşedinţia: când conduci maşina în stare de ebrietate mai reuşeşti, uneori, să ajungi cu bine, acasă, dar, când adormi la volan, nu.” TARE DE TOT!
este ca şi cum aţi fi certificat drept instructor de dans pentru elaborarea PInguinui