Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Epoca fraudală

Zoom Epoca fraudală

 ► Curtea de Apel Craiova nu se laudă numai cu balerine. Mai sînt şi alte specialităţi. Spre exemplu, o doamnă judecător la secţia Contencios Administrativ figurează aici datorită experienţei sale căpătate în tinereţe. Pe vremuri era gestionară la librăria centrală din oraşul Craiova, foarte cunoscută şi căutată de iubitorii de lectură. La un moment dat, oameni de la controlul financiar, mai puţin obişnuiţi cu lectura, i-au găsit un mare gol în sumele de bani rezultate din vînzarea cărţilor. Asta în condiţiile în care anumite cărţi, scoase de sub tejghea, se vindeau la preţuri de 20 de ori mai mari.

Cercetată şi judecată, doamna în cauză a fost condamnată la închisoare cu executare, din care a şi făcut o parte. După 1990, la conducerea ţării a venit domnul Iliescu, om bun, care a şters toate cazierele pătate şi, astfel, doamna noastră a putut să ajungă magistrat. Ceea ce, între noi fie vorba, nici nu-i atît de grav. Măcar domnia sa le poate povesti cu lux de amănunte inculpaţilor care sînt condiţiile de care ar putea scăpa cu o mică atenţie, bine plasată.

 ► Legea, fie că e dată pe vremea lui Năstase, a lui Hammurabi sau a lui Napoleon, dacă nu a fost abrogată printr-o altă prevedere legală, trebuie respectată, indiferent de numele partidului sau al alianţei ajunse la putere. Aşa spune practica internaţională, aşa spun tratatele de drept, aşa spune însăşi ideea de lege. Dar acestea toate par abstracţiuni, atunci cînd e să dai piept cu realitatea. Să luăm un caz mic, dar nesimţit. Un consilier local (din Tulcea, de exemplu) devine incompatibil în momentul în care firma tatălui său încheie un contract cu Primăria şi Consiliul Local pentru care prestează juniorul. Prefectul (de Tulcea, de exemplu) este sesizat de încălcarea legii de către secretarul Primăriei şi îşi îndeplineşte atribuţiile legale, emiţînd un ordin de prefect prin care se constată încetarea de drept a mandatului de consilier local al domnului (Ciprian Pericleanu, de exemplu). Mandatul încetează, consilierul local nu atacă decizia în contencios administrativ, acceptînd-o. Conform legii ANI, din momentul în care decizia este definitivă şi neatacată, contravenientul nu mai poate candida pentru aceeaşi funcţie electivă timp de trei ani. Cum mandatul exemplului nostru a încetat în ianuarie 2011, la alegerile locale din acest an domnul exemplu nu ar fi avut voie să candideze pentru funcţia de consilier local. Ei bine, nu doar că a candidat, dar a şi ajuns consilier local, validat de prefect şi de către colegii săi. S-a schimbat legea între timp? Nu. S-au schimbat doar prefectul (de la PDL la PNL, chiar partidul exemplului) şi majoritatea locală. Restul nici nu mai contează.

 



1 comentariu

  1. #1

    Ciprian Pericleanu este fiul unui nesimtit. Firma lui tasu adica pericle star srl a furat toate dotarile serelor din estul orasului si le-a vandut la fier vechi avand sprijunukl fratelui care a fost o mica perioada seful politiei!@

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia