Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cînd Donald l-a întîlnit pe Jean-Claude van Damf

Zoom Cînd Donald l-a întîlnit pe Jean-Claude van Damf

Jean-Claude Juncker, șeful Comisiei Europene, a folosit cartonașe colorate la întîlnirea cu Donald Trump ca să-i explice acestuia cum funcționează comerțul și economia în general. După ce cîntecelul cu iepurași care explică cum funcționează tarifele internaționale s-a terminat, Trump a fost atît de impresionat încît l-a invitat pe Juncker să-și trateze sciatica împreună.

Poliția din Marea Britanie analizează posibilitatea de a muta în alt loc o închisoare pentru agresori sexuali, după ce inițial aceasta trebuia să fie construită peste drum de o școală generală. În noua formulă, ea va fi construită peste drum de o mănăstire de maici.

O grădină zoologică din Egipt e acuzată c-a vopsit un măgar și apoi l-a prezentat ca zebră. Bine totuși că măcar n-au încercat să-i lungească gîtul ca să-l prezinte ca girafă și nici nu l-au îmbrăcat la costum ca să-l prezinte drept Petre Daea.

Un erou necounoscut din Ungaria s-a îmbrăcat în melc și a încercat să depășească în fugă un tren, pentru a sublinia ce prost se mișcă trenurile din Ungaria. A reușit. Partea proastă e că acum foarte mulți călători care înainte mergeau cu trenul vor să meargă în cîrca melcului.

Autoritățile belgiene au închis o plajă pentru nudiști pe motiv că aceștia speriau o specie foarte rară de pasăre care obișnuiește să-și facă cuibul în zonă. E ciudat că încă mai există păsări pe lumea asta care se sperie la vederea unui cuc, dar fiecare are dreptul să fie speriat de ce vrea el, trăim într-o lume liberă, totuși.

Un călugăr budist, de origine americană, a început să-i ia la înjurături pe turiștii străini care înnoptează la templul lui din Japonia și lasă comentarii negative pe Internet. În cuvintele marelui Buddha: “Seninătatea sufletească e un mare dar, dar un dar și mai mare e să nu mai lași comentarii nasoale pe Internet, pitica dracului, uită-te la tine cum arăți, nici măcar liftul nu urcă cu tine”.

Un bărbat de 33 de ani din Tokyo a fost arestat de Poliție după ce a pretins că e orb ca să pipăie sînii mai multor femei. Un detaliu extrem de convingător era faptul că avea cu el și un cîine de ajutor, care a pipăit, la rîndul lui, sînii femeilor.

Un bulgar de 64 de ani a doborît recordul mondial la înotat legat de mîini și de picioare, închis într-un sac, cu o performanță de 3,3 kilometri în două ore și jumătate. E incredibil la ce cazne au ajuns să se supună oamenii ca să nu se atingă de mizeria pe care o lasă românii în Marea Neagră.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia