Între Traian Băsescu şi presă a fost dragoste adevărată. Ea tocmai ieşise traumatizată dintr-o relaţie de patru ani cu PSD-ul, era vulnerabilă, iar el era un politician rebel care-o făcea să simtă fluturi în stomac şi cuburi de gheaţă în buric. Cum s-a ajuns însă aici, cînd o plăteşte nu ca să i-o tragă, ci doar ca s-o bată, nu e atît de greu de înţeles.
Dacă asculţi cele două părţi, rişti totuşi să nu înţelegi mare lucru. Băsescu spune că, la fel ca-n orice dragoste adevărată, pătrunsă de fiorul tragic, au intervenit părinţii, altfel spus mogulii. Ea zice că animalul nu doar că şi-a făcut de cap cu ea, dar a şi înregistrat totul, a făcut poze, filmuleţe, şi le-a pus pe YouTube. Iar apoi, cînd mai trăgea cîte-o raşpincă, după multe altele, venea în faţa blocului ei şi urla cît îl ţineau plămînii:
– Ţigancă împuţită, puiuţ de comunist, găozaro!
Din această relaţie cel mai mult au avut de suferit, bineînţeles, copiii. Cea mai tristă soartă au avut-o cei făcuţi la beţie şi care nu se pot întreţine singuri: Evz, Hotnews, România liberă, cărora firmele pedeliste le plătesc generoase pensii alimentare doar ca să plîngă la comandă.
Pe drumuri însă au rămas şi oameni nevinovaţi, inteligenţi, stăpîni pe destinul, gîndurile şi cariera lor. Să ne oprim la domnul Liiceanu.
O vreme, domnul Liiceanu a fost plătit de mogulul Vântu, cum trebuie plătit orice om angajat de o televiziune. L-am auzit însă acum plîngîndu-se că nu are bani să plătească la rîndul său pentru a putea să vorbească la televizor şi, implicit, să facă bine unei majorităţi rămase încarcerată în accidentele istoriei recente. Probabil, domnul Liiceanu a cheltuit banii primiţi de la mogul sau mogulul, aflat acum în imposibilitatea exercitării funcţiilor economice, nu mai poate plăti. Naiba ştie!…
Şi totuşi, domnul Liiceanu, cînd are ocazia să vorbească plebei inepte şi inerte, o face minţind cu neruşinare, încît te-ai gîndi, dacă n-ar fi prestigiul domniei sale la mijloc, că, totuşi, cineva îl plăteşte în continuare, cineva de dincolo de presă şi care-i limitează libertatea de expresie doar la anumite expresii. Altfel ce să înţelegi cînd spune la Realitatea TV că a fost, ca intelectual, ameninţat de Ponta cu puşcăria? Ştiţi de ce l-a ameninţat? Pentru că Ponta e procuror şi procurorii arestează intelectualii.
După cum înţelege domnul Liiceanu să pună problema, în momentul în care vor fi arestaţi intelectualii, cred că poate sta liniştit, căci nu se va atinge nimeni de el.







LIICEANU? Greșit!
ILICI-E-ANU de când ne faci greață!
Nu am inteles prea bine unde este minciuna.
Nu stiu cati din voi care postati pe aici aveti macar vreo 10% din intelectul d-lui Liiceanu.Dar e normal intr-o tara plina de plagiatori care se bat cu pumnul in piept sa arate cat de buni anlisti sunt .Sa va fie rusine PROLETARILOR!
Liiceanu,Plesu,patapievici,Tismaneanu, et co.,au fost umflatii de straini, ca sa fie modele pt.noi de urmat,dar ei sint niste nuliteti absolute !
Comentatorii de aici sunt absolventi de private cu doctorate tip Ponta Copy-paste.