Încercați să duceți o capră de tăiat lemne la Bruxelles și veți avea surpriza, la întoarcere, c-o să-i apară cornițe și că-n loc de rumeguș o să producă lapte praf.
Ei bine, de o asemenea metamorfoză a avut parte și Viorica Vasilica Dăncilă care, după ce-a fost învinsă în repetate rînduri pe teren propriu de Gramatica limbii române, a repurtat o mare victorie în deplasare, la Bruxelles, unde a reușit să recite pe de rost trei fraze corecte din punct de vedere gramatical, de-a stat mîța coanei Europa în coadă.
Sesizînd această anomalie fericită, aplaudacii ministeriali au ovaționat-o în clipa cînd a deschis ușa cabinetului, ceea ce n-a pățit-o neam de neamul prim-miniștrilor români de la Kogălniceanu încoace, astfel că, ajunsă pe culmile gloriei, ca o capră de șes din Teleorman cățărată pe vîrful Chomolugma, să nu vă mirați dacă Viorica Vasilica Dăncilă ne va da de aci încolo nu doar ordonanțe de urgență, ci și lăptic proaspăt în locul rumegușului lingvistic cu care ne-a nutrit pînă acum.
3.491 de vizualizări



Felicitări, maestre! Combați bine. Mi-a plăcut chestia cu Iohannis și lupul. Acuma Cosmin Gușă nu mai are ce zice.