Întrucît Silviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu se află la ultimul divorţ, noul Cod Civil nepermiţînd căsătoria cu aceeaşi persoană de mai mult de patru ori, e timpul să tragem linie şi să ne amintim ce-am avut şi ce-am pierdut. Cu aşa ceva nu ne mai întîlnim decît dacă se hotărăşte Ponta să modifice Codul Civil.
► Cînd a intrat pentru prima oară în biroul lui Prigoană, Adriana avea, conform spuselor acestuia, un salariu lunar de 3.000.000 de lei vechi şi era îmbrăcată „ca o curvă“. Acum, Adriana cîştigă semnificativ mai mult, dar de îmbrăcat se îmbracă tot de la Obor.
►În iarna lui 2006, cu cîteva luni înainte de cel de-al treilea divorţ, Adriana, pe atunci realizatoarea unei emisiuni la OTV, se hotărîse să scrie o carte despre mariajele sale efervescente cu regele gunoaielor. Aceasta urma să fie ecranizată de Ioan Cărmăzan, un regizor pe deplin meritat. Rolul Adrianei avea să fie interpretat de Oana Zăvoranu, iar pentru cel al lui Prigoană, Cărmăzan pusese ochii pe Valentin Teodosiu. Din fericire pentru toată lumea, Bahmu nu a terminat nici în ziua de azi cartea, iar lui Cărmăzan nu-i rămîne decît să facă un film despre viaţa Oanei Zăvoranu. Deşi Daniela Crudu vine tare din spate.
►În aceeaşi perioadă, Bahmuţeanca a început să fie altoită cu pliciul: „În casă erau numai pliciuri pentru că Prigoană nu suporta spray-ul de muşte, că e toxic. Dar şi el l-a folosit pe mine şi eu l-am folosit pe el“. Păcat. Dacă Silviu Prigoană n-ar fi avut probleme cu spray-ul de ţînţari, poate că la alegerile locale l-am fi văzut pe candidatul PDL derulînd, în fine, o campanie inteligentă, sub genericul „Spray de-aici!“.
►Să n-o uităm pe Argentina, amanta lui Prigoană. Adriana Bahmuţeanu, la OTV, în toamna lui 2006: „Trăieşte cu ea de 7 ani, de cînd era însurat cu Delia şi se duce la Brăila să dea la buci! Mă, Prigoană, o iubeşti pe Argentina, uită-te în ochii mei şi spune-mi? E naşparlie! N-ai gusturi la femei!“. Ca şi cînd nu observase asta o ţară întreagă doar uitîndu-se la Adriana.
►„Ultima oară cînd m-am măritat cu Prigoană a fost pe 7 mai 2009 şi în această zi este ziua mea, aşa că Prigoană a vrut să îmi facă un cadou. A ieşit mai ieftin aşa, mi-a dat un certificat de căsătorie.“ Dacă o mai tărăgănează puţin, la anu’ Adriana poate să-i facă cadou fostului ei soţ certificatul de divorţ. La cum merg lucrurile, e foarte posibil să nu-şi permită altceva.






