Viorica Dăncilă, ieșită din mănăstirea Putna, dezorientată de cele sfinte, tulburată de proximitatea divinului, zăpăcită de atâta misticism: „Am adus salariul unui medic la 4.000 de euro”. Încă nu se știe numele acelui medic.
Liviu Pop vrea ca școala să înceapă în a treia săptămână din septembrie. Asta e ca și cum ai cere ca ziua de marți să se numească „miercuri” și invers. Altfel, totul e la fel, nu se schimbă nimic. Este o inițiativă foarte-foarte bună, ca oricare altă inițiativă total inutilă care-l ține pe Pop ocupat.
Călin Popescu Tăriceanu a fost extrem de afectat de reacția președintelui Klaus Iohannis în momentul în care, în apropierea sa, a leșinat acel soldat american: „Am văzut, în schimb, doar un robot care şi-a recitat textul în virtutea soft-ului din dotare, apoi a părăsit scena. Trist peisaj, trist personaj”. El niciodată nu ar fi fost atât de impasibil la drama unui om aflat în suferință: se urca pe motocicletă, aducea o asistentă medicală imediat, îl salva pe soldat și după aia se căsătorea cu asistenta.
UDMR a căutat prin debara și cică și-ar fi găsit coloana vertebrală: „Nici nu se pune problema ca UDMR să aibă vreo discuție politică, pentru a sprijini Guvernul”.
Împușcături la Mangalia, doi oameni răniți, unul dintre ei a murit. După cum vedeți, e lună de vacanță, nu prea avem evenimente, am început să băgăm chestii de-astea care se întâmplă la ordinea zilei.
1.921 de vizualizări






