Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Nuți nu e moartă, totuși se transformă

Zoom Nuți nu e moartă, totuși se transformă

Elena Udrea a spus că șpaga aia de 3,8 milioane de dolari pentru derularea contractului de vânzare-cumpărare de energie dintre SC Hidroelectrica SA şi o societate comercială nu a ajuns la ea, ci „la partid”. Așa au zis procurorii DNA, iar ea nu are nimic împotrivă la asta.

Ludovic Orban tremură, săracul, de emoție. Na, omul se și vede depunând jurământul ca premier: „Avertizez public președintele PSD și liderii PSD că orice promisiune făcută în bani sau în funcții către parlamentari pentru a le schimba opțiunea politică reprezintă o infracțiune”. Doarme în Parlament, verifică instalația de vot, caută pe sub bănci, vrea ca totul să fie perfect. Am văzut nunți la care miresele erau ceva mai relaxate.

Viorica Dăncilă a spus că nu o să-l grațieze pe Liviu Dragnea dacă o să ajungă președinte al României. Parcă-ți vine s-o alegi, doar ca să îi spui după aia: Vezi că ești mincinoasă, vezi?

Primarul comunei Cristeşti, din județul Botoșani, Lucian Borfotină, a fost declarat decedat pentru a scăpa de un dosar penal. Dacă știau pesediștii manevra asta, aveam aleea lor la Bellu de mult.

Lui Traian Băsescu îi este teamă ca nu cumva, după moțiune, țara să intre într-o „profundă instabilitate politică”. Iar a luat-o cu instabilitatea țării, iar se leagănă camera cu el și zice că e din cauza politicii. E de la alcool, omule!

2.049 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia