Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Păunătorii

Zoom Păunătorii

În vara lui 2018, PNL se pregătea de guvernare, iar Ludovic Orban își excita consilierii cu perspectiva salvării României de la moartea pesedistă ce-o aștepta.

Printre consilieri, Cristian Păun, profesor la ASE. Marea idee de atunci a lui Păun era micșorarea salariului minim la 1.000 de lei. O mie de lei. O astfel de măsură, era el de părere, va relansa țara.

Zilele trecute, în același context al discuției despre salariul minim, Păun a spus că salariul minim e o mizerie și că nu are cum să ducă la ceva bun dacă ne gândim la viitorul României”.

Presat de cetățeni, de gura lumii, de Opoziție, poate și de bun-simț, Orban a mărit totuși salariul minim.

Însă consilierul lui e de părere că nu ar trebui să se întâmple asta. Iar Orban, probabil că ar putea oricând să ne demonstreze că se poate trăi foarte bine și cu 800 de lei pe lună, dacă renunți la mâncare și la alte obiceiuri proaste.

E limpede pentru toți că PNL nu vrea să mărească salariul minim, că însăși ideea de salariu minim este pentru ei o idee tâmpită. Iar peisajul acestor luptători pentru libertatea pieței este unul înduioșător: mai toți sunt bugetari de când se știu, mai toți nu au demonstrat nimic pe piața liberă. Ba mai mult, unul ca Orban s-a făcut de râs pe piața liberă, a trebuit să mănânce parizer cu pufuleți un an de zile ca să supraviețuiască. Fără postul ăsta de premier, ar fi fost jale, urma încă un an de foamete. Săracul cățel! Cum, mă, să-ți mai iei și cățel, când știi că veganismul e singura ta șansă de a trece iarna cu bine?

Ce vreau să spun e că s-a creat totuși o conștiință a dreptului salarial decent. Relativ șubredă, încă șovăitoare, această conștiință însă va fi din ce în ce mai puternică și mai articulată, cred, iar în anii ce vin nu va mai accepta acele povești cu „Ați trăit prea bine, acum vine FMI-ul peste voi și vă face injecție!”. Asta în uralale unui Păun.

1.945 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    @Daniel Ardelean
    Ai dreptate, salariul minim nu poate fi stabilit din pix. Dar nu se poate altfel. Daca am avea sindicate ca in SUA (nu rade) care sa dea avizul de angajare (altfel nu) si care sa aiba acces la contabilitatea firmei ptr a sti exact profitul realizat, ca baza de negociere, atunci nu ar fi nevoie de pix. Dar cand avem peste 200000 de firme prospere, cu patroni prosperi dar care declara profit 0 sau pierderi, cum vrei sa stabilesti salariul minim altfel decat din pix.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia