1. Cînd era în şcoala generală, pe Dănuţ îl ştergea la nas bunică-sa. Femeia se ţinea toată ziua după fundul lui, pentru că el nu dorea să aibă buzunarul plin de batiste. După ce a crescut, locul bunică-sii a fost luat de Doru Pârv, care ducea greul în buzunare, în locul lui Dănuţ.
2. Nicolae Diaconescu, tatăl fiului Partidului Poporului, dorea să-şi vadă mezinul aviator. La aniversarea de 20 de ani a lui DD, unul dintre invitaţi, Marius Tucă, i-a spus: „Domnu’ Diaconescu, eu şi cu Dan vrem să cucerim lumea!“. Pînă la urmă, lumea a rămas necucerită de cei doi caracaleni, iar DD a reuşit să şi zboare un pic. Din grupul Intact, fireşte, la comanda lui Dan Voiculescu, care i-a cerut şi-un capac de WC, că ăla din apartamentul în care locuise era ars cu ţigara.
3. În anii ’90, Dan Diaconescu a mirosit potenţialul pieţei imobiliare. Astfel, cu primele economii făcute în Capitală, a cumpărat un apartament, pe care l-a renovat şi, ulterior, l-a vîndut. Cu toate acestea, o ştie toată lumea, cea mai bună investiţie a lui DD rămîne tot garsoniera aia din Piaţa Romană.
4. În timpul facultăţii (Facultatea de Mecanică, cursuri la seral), DD căra o roabă prin curtea fabricii URBIS contra unui salariu lunar. Douăzeci de ani mai tîrziu, el a cumpărat fabrica respectivă şi a transformat-o în sediul OTV. Cică renovarea a durat ceva mai mult din cauza unor plasme care au fost montate în cele două lifturi. Într-unul rulează OTV, în celălalt DDTV.
5. Tot în studenţie, Dan Diaconescu a făcut şi bişniţă: a cumpărat 400 de fulare din Buhuşi şi le-a vîndut în Bucureşti. Cu banii obţinuţi, a tipărit Oglinda Romanaţiului, singurul ziar local din Caracal. Pe această cale, îi recomandăm călduros să pregătească un stoc de fulare Burberry, în cazul în care va ajunge în curînd coleg de celulă cu Adrian Năstase.
6. În urmă cu opt ani, iubita lui Diaconescu, Emilia Bătău, îi dăruieşte acestuia o fiică. Proprietarul celei mai celebre garsoniere din Piaţa Romană o botează pe aceasta cu numele Dona Diaconescu. Explicaţia senzaţională a lui DD a fost aceea că vrea să-i lase copilei moştenire televiziunea şi avea nevoie de un nume care să se potrivească cu acronimul DDTV.






