Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Băieții de la Transgaz se protejează cu mașini 4×4

Zoom Băieții de la Transgaz se protejează cu mașini 4×4

Fiecare luptă cu criza asta cum știe. Bucuroși că pe ei nu-i afectează înghețarea asta a prețurilor la utilități, că Transgaz se ocupă doar de magistrale – alea fiind monopol de stat – și că, mna, ei oricum își încasează banii, băieții au zis că ce-ar fi să luăm noi niște mașini noi? Ceva așa, 4×4, să nu ne facem de rîs în fața virusului, știți cum zic? Și, pe data de 30 martie, au scos la mezat un contract, în valoare de 1.435.545 de lei plus TVA, pentru achiziția a 20 de astfel de mașini de teren, cu cinci locuri. Mă rog, poate că mașini de teren e mult spus, că la banii ăștia clar n-aveau cum să cumpere cine știe ce turbo-aspiratoare de gagici. Așa că, fără prea multă agitație, după o licitație sumară la care a participat o singură firmă, contractul a fost atribuit celor de la Renault Commercial Roumanie. Deh, la vreo 14.000 de euroi bucata, ce să și cumperi? Ei, dar sînt noi, sînt în garanție și pică numai bine la moral, cel puțin.

Dar nu vă faceți probleme, că în urmă cu ceva mai bine de o lună, tot Transgaz a decis să mai pună la bătaie vreo 7,6 milioane de lei pentru înnoirea parcului auto, parte din achiziții fiind deja făcute. Și acolo, printre ele, sînt bugetate și alte jucării 4×4. Că, deh, să fie bine, ca să nu fie rău.

1.021 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia