Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Primăria sectorului 4 și expertiza pe bandă rulantă

Zoom Primăria sectorului 4 și expertiza pe bandă rulantă

Băieții ăștia care freacă butoanele administrației și stau cu mîna pe robinetul banilor publici se adaptează, iar Daniel Băluță pare genul de edil care a învățat că, pentru a face cheltuieli strategice, trebuie să te acoperi cu acte. Bașca, omul pare să fi găsit chiar o oportunitate în treaba asta. Adică nu mai faci investiții așa, în baza unor simple decizii politice, trecute eventual prin votul oițelor din Consiliul Local, ci le justifici și cu niște documente, cu studii, cu expertiză, cum ar veni. Iar în felul ăsta nu doar că te acoperi pe de o parte de eventuale cercetări și probleme, însă ai încă un motiv pentru a mai toca niște lovele. Uite, spre exemplu, Primăria lui Băluță a semnat, la finele anului trecut, un super-contract-cadru, în valoare de peste 160 de milioane de lei, pentru „Servicii de proiectare constînd în expertiză tehnică, audit energetic și certificatul de performanță energetică inițial, documentație de avizare a lucrărilor de intervenție, studiu de fezabilitate, plan urbanistic de detaliu, documentații pentru obținerea avizelor cerute în certificatul de urbanism și documentația tehnică pentru autorizarea lucrărilor de construire, proiect tehnic și detalii de execuție, asistență tehnică, certificat energetic de performanță la încheierea lucrărilor și punctul de vedere al proiectantului, pentru construcții existente și extinderi, construcții noi”. Mai exact, o firmă îi spune Primăriei ce, unde, cum și cu cît să facă. Sau îi oferă „expertiza” și justificarea necesare pentru a face treaba asta, depinde pe cine întrebi. Iar dacă e să fie ceva care nu-i tocmai cosher, păi iaca, așa a zis expertiza profi, cumpărată de la băieții ăștia. Băieții ăștia se numesc Concrete & Design Solutions SRL, o firmă deținută de Alexandru Bogdan Fulga și care s-a lipit la contracte pe bandă rulantă cu instituțiile publice. De la Negoiță, din sectorul 3, a luat vreo zece milioane de euro, a fost implicată și în proiectările spitalelor SRI sau a noului sediu ANAF, ca să dăm doar cîteva exemple. Iar acum, din acest mega-contract cu Primăria lui Băluță, a încasat deja vreo 17 contracte subsecvente. Doar de la începutul anului au fost semnat opt astfel de contracte, în valoare de peste 5,7 milioane de lei. Iar ăsta pare doar începutul, căci Băluță are planuri mari, care includ, desigur, încă un mandat.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia