Coasa Nostra – Înainte să ajungă la oraș, membrii acestei grupări mergeau cu ziua să cosească iarba și lucerna crescătorilor de animale de la ei din sat. După ce s-au stabilit în sectorul 2, au renunțat la coasă și au început să folosească o mașină de tuns iarba. Îi puteți întâlni printre blocurile din zona Obor-Colentina, terorizându-i pe localnici cu motorul enervant al dispozitivelor pentru îngrijirea gazonului.
Clanul Mecenarilor – Modul lor de operare e următorul: identifică un artist plin de potențial, dar vulnerabil din cauză că nu are resurse financiare, iar apoi merg peste el și-i finanțează toate proiectele, ca niște adevărați Mecena. La final, interlopii din această grupare au pretenția ca operele să fie expuse într-un muzeu public, astfel încât, vezi Doamne, să vadă toată lumea ce act de caritate au făcut ei. Jalnic!
Clanul Filantropilor – Dacă află că ești singur și că n-ai pe nimeni, vin peste tine de sărbători și-ți aduc alimente și cadouri. Mulți bătrâni singuri au fost ținta lor, mulți dintre ei ajungând apoi la spital cu indigestie din cauză că au mâncat prea mult. Pentru a stinge orice posibil conflict, interlopii filantropi preferă să plătească ei și spitalizarea și chiar să le trimită pachete cu alimente victimelor, pentru a le intimida. Mesajul e clar: „Mănâncă toți cozonacii ăștia și toți cârnații și o să ajungi iar la spital!“.
Clanul celor care vor să se apuce de sport – Nu sunt sportivi, dar și-au jurat că vor fi. În fiecare zi, ei își promit solemn că se vor apuca de sală, dar nici măcar nu și-au făcut încă abonament. Burtica lor de oameni sedentari arată că nu s-au apucat de sport, deși se laudă mereu că vor trage de fiare și că-și vor lua și un instructor de tenis la un moment dat. Nu sunt caractere puternice, dar sunt siguri că vor fi, deoarece sportul creează caractere.
Clanul Fricoșilor – Au cele mai fioroase umbre din România. Pe ei, cel puțin, îi sperie foarte tare. Toți membrii clanului sunt dotați cu telefoane, ca să poată suna oricând la Poliție.
3.711 vizualizări







Oare fratele Pian, fratele Toba si fratele Mandolina erau membrii aceleiasi „orchestre”?