Gen Urîțenia de primăvară
Adriana Bahmuțeanu (candidată): „Individei ăsteia mizerabile și la propriu,și la figurat (n.r.–lui Clotilde Armand) – spune că în Franța locuințele sînt murdare și prăfuite și că așa îi place să trăiască– îi aduc aminte că româncele sînt harnice și curate, gospodine și cu suflet bun, nu îmbîcsite și veninoase!!! Atenție, Clătito, că vine bombardiera peste tine!!!!“(Evz, 23 august)
Probabil, doamna Bahmuțeanu a rămas obsedată de curățenie încă din vremea în care soțul domniei-sale deținea o firmă de strîns gunoiul, dar și din perioada în care cei doi se băteau cu fecale și își spălau rufele în public zilnic la televizor. În concluzie, poate că ar fi bună la sectorul 1, cu condiția să nu divorțeze de celelalte sectoare așa cum mai obișnuiește.
Gen Ursul oala
Fuego (subiect de bancuri):„Sînt unul dintre puținii artiști care primesc tot felul de cadouri, care mai de care mai năstrușnice. Publicul meu știe că-mi plac și, chiar dacă unele dintre ele nu sînt utile, înseamnă ceva pentru sufletul meu. De ziua mea am primit pe scenă oale cu sarmale, dulcețuri și borcane cu murături.“(Libertatea,21 august)
Uitîndu-ne la silueta lui Fuego, putem spune că și oala cu sarmale, și dulcețurile, și borcanele cu murături au fost destul de utile. Totuși, în ritmul ăsta, poate că fanii ar trebui să-i mai dea și lucruri pentru inimă, nu doar pentru suflet. Că de atac de suflet n-a murit nimeni recent.
Gen Hîtz, Doamne
Dorian Popa (părintele hîtzului din România):„Cel mai inteligent sfat pe care vi-l pot spune în această dimineață, la trezire, este…nu vă răzbunați niciodată pe hater-i, Johnule, pentru că Dumnezeu este sus și ne vede pe toți. Te iubesc, Doamne!“(Spyews, 22 august)
Ce și-ar fi dorit Iisus să aibă un apostol ca Dorian Popa: milioane de urmăritori pe rețelele sociale, trage la sală și se poate bate cu păcatul, casă cu piscină, ce poți să-ți dorești mai mult? În schimb, s-a ales cu prostul de Iuda care n-avea nici măcar cont de TikTok.
Gen 1% inspirație, 99% expirație
Dani Mocanu (lăutar):„Ai dracu’ lăutari inculți și înapoiați făcuți grămadă(…), ați început să-l copiați toți pe Salam, să faceți numai triluri pînă nu mai aveți pic de aer în voi. Fiți, bă, originali, bă, panaramelor, că d-aia nu aveți niciun rezultat (…), d-aia cîntați de cîte 10-15 ani și nu vă cunoaște decît strada voastră. (…) Faceți triluri pînă rămîneți fără aer, vi se umflă venele la gît, va ies ochii din cap și mai aveți puțin de vă dați viața pe scenă (…), muriți în p*** mea, faceți vreun infarct (…), mai băgați și la pușcărie mesenii…“(Spynews, 21 august)
Cine ar fi crezut că meseria de manelist e atît de riscantă? Adică dușmanii ca dușmanii, și viața mea ca viața mea, dar despre lipsa de aer nu s-a făcut nici o manea pînă acum. Poate că cineva ar trebui să inventeze un aparat special de respirat pentru maneliști, similar cu echipamentul de scafandru, care să le permită să-și facă trilurile în pace fără să-și mai piardă cunoștința.
2.489 de vizualizări







Greu de negat stilul plastic al lui Mocanu. Aveti perfecta dreptate. Manelistii ar trebui sa fie prevazuti cu un sistem autonom (cu circuit inchis) care sa poata si modula vocea, pt a nu se pierde acel ecou atat de apreciat la nunti si botezuri.