La cum arată traficul din București, dacă și-ar fi dorit cu adevărat să rezolve problema, madam Firea ar fi trebuit să aducă niște premianți de Nobel, niște cercetători de la NASA sau ceva. Ea a înființat însă o Companie Municipală pentru Managementul Traficului București SA care, în buna tradiție românească, dă dovadă de o super-eficiență pe partea de cheltuit resursele publice, rezultatele fiind vizibile mai mult în proiecții, planuri și promisiuni decît în realitate.
Ei bine, dacă tot există firma asta și tot are buget, au decis băieții de acolo să pună la bătaie vreo 32.745.481 de lei plus TVA pentru „lucrări de execuție canalizări electrice și de comunicație, fundații stîlpi și lucrări civile“. Contractul, care este unul cadru, valabil doi ani de zile, a fost semnat pe la mijlocul lunii iunie cu Danton Trafic Construct SRL, iar de atunci și pînă acum au fost semnate deja două acte adiționale, unul la o săptămînă după semnarea contractului-cadru, în valoare de ceva mai bine de șase milioane de lei, plus un al doilea, în valoare de doar 600.000 de lei, în urmă cu cîteva săptămîni.
Firma asta, Danton Trafic Construct SRL, din sectorul 4, a câștigat contractul cu compania municipală după ce a candidat de una singură pentru purcoiul de 36 de milioane. Firma pare mai degrabă una de apartament, fiind înființată în urmă cu vreo șapte ani, iar anul trecut avea doar vreo cinci angajați, o cifră de afaceri de nici 250.000 de lei și un exercițiu financiar terminat cu pierdere. De altfel, în toată istoria ei, adunat, n-a reușit să aibă lucrări cît a primit din contractul ăsta, ultimii ani fiind unii cu cifre de afaceri de pînă într-un milion de lei. Cu toate asta, compania doamnei Firea a decis că e numai bună pentru așa un contract important. Că de ce nu?
1.623 de vizualizări






