Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Băieții de casă ai drumurilor din Scornicești

Zoom Băieții de casă ai drumurilor din Scornicești

Cîndva, în urmă cu mai bine de trei decenii, era suficient ca măritul Nicolae să facă un semn din ochi, cu mîna, ca Scorniceștiul să beneficieze de autostradă, metrou și orice ar mai fi gîndit mintea cea luminată a Epocii de Aur. Azi, micul orășel se chinuie și, iată, pentru niște amărîte de reparații de drumuri trebuie să caute bani prin buget, să organizeze – măcar așa, de dragul aparențelor – niște concursuri de oferte și licitații. Noroc că lucrurile merg tot cam așa ca înainte, cel puțin în sensul finalității lor.

Spre exemplu, pe data de 8 octombrie, oamenii au trebuit să organizeze o licitație – procedură simplificată – astfel încît cei aproape 20 de milioane de lei destinați modernizării a aproximativ 12 kilometri de drumuri din localitate să ajungă la cine trebuie. Și, spre norocul lor, chiar au ajuns la cine trebuie, căci contractul a fost semnat cu Bebe Trans Rom SRL, o firmă degrabă strîngăreață de contracte cu statul, în special prin județul Olt.

Compania asta, deținută de un domn pe nume Alexandru Manea, zis și Bebe, e una de un așa mare succes încît, dacă e să ne luăm după presa locală, nici măcar instituțiile statului nu-i strică deranjul, chiar și atunci cînd în contractele cîștigate pe bandă rulantă apar o grămadă de probleme. Bașca, acest Alexandru Manea e afaceristul care, în urmă cu vreo 14 ani, împușcase un polițist. Sigur, fără intenție, că omul era la vînătoare. De atunci însă, iată, împușcă mai mult contracte mari și foarte mari, că la astea e mai simplu, fără victime.

1.037 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia