Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Free Palada

Zoom Free Palada

Inculpatul Palada Theodor Mirel a fost condmnat la 9 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pentru o perioadă de supraveghere de doi ani de zile. E o sentință în primă instanță, dar ne amintește de unul dintre cele mai jalnice momente petrecute într-un studio TV în ultimii 30 de ani. Au trecut mulți nebuni, mulți aruncători de rahat și de pahare cu apă, un Bideu, un mitocan, căruțe de proaste și proști, dar niciodată un astfel de specimen posedat de nesimțire până acolo încât să sară să dea și să dea și să tot dea într-un alt invitat într-o emisiune.

Arogant, pesedist împătimit, glumind cu abilitatea cu care un handicapat locomotor ar executa excercițiul de 10 al Nadiei de la Montréal, Palanda devine acum sociologul-analist cu suflet antenist condamnat pentru că a lovit un om într-un studio TV. Primul sociolog care a vrut s-o ardă cult și amuzant și care sfârșește într-o golăneală lipsită de orice glorie. Bineînțeles, omul mai este invitat pe la televiziuni, îl mai vezi în hârdăul de rahat de la RTV înotând pe spate, relaxat, simțindu-se acasă în transpirația jurnalistică a unui Ciutacu.

Omul ăsta a fost și încă este girat de unul ca Ponta, dar și de alții care au pierdut harta decenței pentru ca apoi să se mire de ce nu mai pot activa în oameni organul încrederii.

Să așteptăm cu zâmbetul pe buze decizia finală și să-l lăsăm pe omuleț să fiarbă în el, să se rotească în acea cuvă a veninului din care tot zbiară că e inteligent, că are dreptate, că e spiritual și glumeț, dar nu știu oamenii să râdă. Aa, și trebuie să-i mai dea și cinci mii de euro lui Goțiu. Dar ce sunt cinci mii de euro pentru un om cocoșat de succes?

2.301 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia