Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cornu Leonida față cu reacțiunea

Zoom Cornu Leonida față cu reacțiunea

Un bărbat cu coarne de bizon a invadat Congresul american. Asta nu-i nimic, să nu uităm că Șerban Nicolae a stat 16 ani în Parlament.

Tot la capitolul „Invadări de Capitoliu“, unul dintre protestatarii care au penetrat clădirea a făcut infarct după ce s-a curentat singur, din greșeală, iar altul a fost dat afară de la muncă după ce a apărut la televizor cu legitimația de serviciu în piept. E greu de știut ce făcea în timpul atacului fanul #1 al lui Trump, Mihail „Mike“ Neamțu, dar cel mai probabil scria repede o carte în care dezminte celelalte cărți.

Turcia, Iranul, Rusia și alte țări cu o istorie bogată în democrație somează Statele Unite să se liniștească naibii. Rusia s-a oferit chiar să îi servească pe americani cu un ceai special, super-liniștitor.

Miliardarul chinez Jack Ma, fondatorul Ali Baba, a dispărut în mod misterios, după ce a avut o serie de neînțelegeri cu guvernul de la Beijing. Desigur, există șanse să fie bine-mersi, la fel cum există șanse să găsiți o bucățică din el la următoarea comandă pe care o faceți pe Ali Express.

Un bărbat din Belarus a ajuns la tribunal pentru că a construit un om de zăpadă care ținea o pancartă de protest. Se pare că mai mulți oameni de zăpadă cu insigne în piept au apărut subit peste noapte și i-au învinețit morcovul pînă a ajuns vînătă.

Danezii au făcut un desen animat, pentru copii, despre John Dillermand – omul cu cel mai lung penis din lume. În română, desenul animat va fi tradus Florin Prunea.

Un farmacist din Statele Unite a distrus intenționat 600 de doze de vaccin Moderna anti-COVID-19, pentru că a citit el undeva pe Internet că vaccinul modifică ADN-ul. În mod similar, și eu am citit undeva pe Internet că o găină a născut pui vii, dar asta nu înseamnă că o să încep să port vestă și nici să întreb de unde au făcut rost protestatarii de lanterne la telefon.

Șeful Poliției din Uganda spune că e bine să bați ziariști pentru că îi ajută să-și bage mințile în cap. Și dacă asta nu merge, poți oricînd să-i împingi de la fereastră, ca să ia o gură de aer curat.

Ministerul Sănătății din Australia recomandă o distanță de minimum 1,5 metri între partenerii sexuali, pentru a împiedica transmiterea virusului. Bine, în practică, se pare că foarte mulți bărbați exagerează în privința distanței: unii zic că o au și de 1,7 metri sau 2 metri, dar dacă scoți o ruletă, brusc bat în retragere.

1.005 vizualizări

1 comentariu

  1. #1

    super, inclusiv poza 🙂

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia